152883 – 20122019 – Consiliul Concurenței a sancționat cu 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane de euro) distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie.
Prin efectul legislaţiei specifice, Gaz Sud a deţinut poziție de monopol pe piaţa distribuţiei de gaze naturale, aferentă celor 31 localități (situate în special în județul Ilfov) unde a deţinut licenţă de distribuţie.
În cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat că Gaz Sud a impus tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepţie a lucrărilor şi de punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN), diferenţiate în funcţie de realizatorul lucrărilor de proiectare şi de execuţie a instalaţiilor. Proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează, în condiţii concurenţiale de către operatorii economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final.
Potrivit reglementărilor, Gaz Sud, avea obligaţia de a verifica şi aviza proiectele de execuţie a instalaţiilor, de a recepţiona lucrările şi de a pune în funcţiune IUGN, pentru consumatorii din localităţile aflate în zonele sale de distribuţie. Pentru aceste servicii, distribuitorul încasa tarife care intrau în componenţa prețului total plătit de consumator. Astfel, consumatorii care realizau proiectele și instalațiile cu Gaz Sud plăteau tarife mai mici pentru avizarea tehnică a proiectelor, recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, față clienții care apelau la alți operatori (concurenți) pentru realizarea proiectelor și instalațiilor.
În acest fel, Gaz Sud a provocat firmelor concurente un dezavantaj concurenţial, cu scopul înlăturării acestora de pe piață. ”Această politică tarifară discriminatorie pusă în practică de Gaz Sud a distorsionat concurenţa pe piaţa lucrărilor de proiectare şi pe piaţa lucrărilor de execuţie a IUGN în zonele sale de distribuţie şi, în același timp, a afectat consumatorii, care au plătit mai mult pentru avizarea proiectelor, respectiv recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiilorrealizate cu alte companii, fără o justificare obiectivă din punct de vedere economic”. a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Amenda a fost aplicată distribuitorului de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al entităţii investigate, Gaz Sud, ca urmare a fuziunii prin absorbţie realizate în 2017. Compania a beneficiat de o reducere de 15% a amenzii pentru că a recunoscut încălcarea legii.
În același timp, Premier Energy SRL a acordat despăgubiri persoanelor prejudiciate, în valoare totală de 88.347,74 lei.
Premier Energy, implicată în scandalul prețurilor mari din Voluntari, controlată de un miliardar ceh
Premier Energy este o companie cu multiple achiziții pe piața gazelor din România, fiind controlată de miliardarul ceh Jiri Smejc, printr-o rețea de firme înregistrate în paradisuri fiscale.
Premier Energy este controlată în comun, potrivit datelor de la Consiliul Concurenței, de Ligatne, societate înregistrată în Cipru, şi Serenity, înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Ligatne este deţinută de Serenity Resources Limited, controlată de fondul de investiţii Emma Capital al omului de afaceri ceh Jiri Smejc.
Premier Energy (fostă Petrom Distribuţie Gaze SRL) a fost înfiinţată în 2007. În 2013, Ligatne a preluat Premier Energy. Ligatne achiziționase în 2007 Gaz Sud, furnizor și distribuitor. Ulterior, Gaz Sud a fuzionat cu Premier Energy. Aceasta mai controlează și Timgaz, tot distribuitor și furnizor. Și Timgaz se află pe lista furnizorilor beneficiari de gaze ieftine. În 2017, Premier Energy a preluat și furnizorul Forte Gaz. În urmă cu un an, Ligatne Limited a preluat distribuitorul și furnizorul Covi Construct 2000 SRL.
Practic, prin mai multe achiziții și fuziuni, fondul de investiţii Emma Capital al cehului Jiri Smejc a ajuns un actor foarte important pe piața gazelor din România.
În România, afacerile Premier Energy au crescut treptat după seria de achiziții, ajungând în 2018 la o cifră de 482,9 milioane de lei și un profit net de 27,6 milioane lei. Cel mai bun an a fost 2018, cu o triplare a cifrei de afaceri față de 2017 și o creștere de patru ori a profitului net.
Iarna trecută, Premier Energy a fost implicată într-un scandal în Voluntari. A fost acuzată că a crescut pe neașteptate prețul gazelor cu 40%, consumatorii fiind păcăliți să semneze contracte noi. Oamenii au spus că nu au știut ce semnează, crezând că sunt acorduri pentru folosirea datelor personale.