Acasă Anchete Funcționarea optimă a serviciilor de comunicații, asigurată prin monitorizare și control de...

Funcționarea optimă a serviciilor de comunicații, asigurată prin monitorizare și control de către ANCOM

DISTRIBUIȚI

154425 – 27042020 – În primul trimestru al acestui an, ANCOM a efectuat 739 de controale pe piata de comunicatii electronice si a echipamentelor radio, precum si la furnizorii de servicii postale. ANCOM a transmis 27 notificari si a aplicat 105 avertismente si 60 de amenzi contraventionale, in valoare totala de 351.500 de lei, suma ce se constituie venit la bugetul de stat. Totodata, in primul trimestru au fost aplicate si sanctiunile in urma campaniei privind respectarea obligatiilor de acoperire cu voce mobila, actiune demarata in 2019 si finalizata la inceputul acestui an. ”Odata cu declansarea pandemiei, viata tuturor s-a schimbat radical, iar serviciile de comunicatii au devenit fundamentul pe care s-a construit noul mod de trai si infrastructura pe care se face digitalizarea. Daca pana acum monitorizarea spectrului de frecvente radio asigura un spectru curat, fara interferente care sa afecteze buna functionare a serviciilor de comunicatii electronice, acum aceasta a capatat noi valente, pentru ca stim ca orice disfunctionalitate poate afecta profund nu doar activitatea operatorilor, ci si viata de zi cu zi a utilizatorilor. Am continuat si controalele pe piata, actionand mai ales preventiv, cu luarea masurilor de siguranta si intr-un mod adaptat contextului actual”, a declarat Cristin Popa, șeful Directiei Executive Monitorizare si Control din cadrul ANCOM.

Piata comunicatiilor electronice

Pe piata de comunicatii electronice, in primele trei luni ale acestui an, ANCOM a efectuat 331 de actiuni de control, contravenientii primind 27 de notificari, 26 de avertismente si 11 amenzi contraventionale in cuantum total de 150.000 de lei.

Cea mai mare sanctiune, in valoare de 40.000 de lei, a fost aplicata societatii Telenes Mobile Connect S.R.L. pentru tarifarea incorecta a unor numere cu suprataxa. Alte nereguli sanctionate de ANCOM pe piata serviciilor de comunicatii electronice s-au referit la incheierea contractelor la distanta in lipsa consimtamantului utilizatorilor si la refuzul efectuarii portarii catre un alt furnizor.

Piata echipamentelor radio si compatibilitate electromagnetica

Pe piata echipamentelor radio si compatibilitatii electromagnetice, ANCOM a efectuat 268 de actiuni de control, fiind aplicate 47 de avertismente si 34 de amenzi in valoare totala de 158.500 de lei.

Monitorizarea spectrului de frecvente radio

Monitorizarea spectrului de frecvente radio este o activitate care se face permanent, cu statiile de monitorizare aflate in dotarea Autoritatii, urmarindu-se atat sustinerea procesului de gestionare eficienta a spectrului, cat si respectarea obligatiilor cuprinse in licentele de utilizare a frecventelor radio, licentele de emisie, autorizatiile de asignare a frecventelor, precum si in autorizatiile tehnice sau in reglementarile din domeniul comunicatiilor electronice care utilizeaza spectrul radio. Monitorizarea se face in baza unui plan anual de monitorizare, dar si ca urmare a sesizarilor primite din partea utilizatorilor de servicii de comunicatii electronice.

In primul trimestru al anului 2020, ca urmare a celor 61 de sesizari de interferente prejudiciabile primite de Autoritate, au fost identificate si eliminate 63 de surse de interferente. Din cele 61 de sesizari, 9 sunt in curs de rezolvare, fiind primite in ultima parte a perioadei de raportare.

Majoritatea interferentelor au avut ca sursa amplificatoare de semnal GSM/UMTS/LTE, telefoane sau alte echipamente de tip DECT 6.0, dar au existat si surse precum dispozitivele de identificare prin radiofrecventa (RFID), utilizate pentru barierele parcarilor sau portile garajelor, retelele radio locale (RLAN), echipamente de retea CATV, precum si radiatii ale echipamentelor si instalatiilor fixe (perturbatii electromagnetice).

Piata serviciilor postale

ANCOM a efectuat in primul trimestru al acestui an un numar de 140 de actiuni de control la furnizorii de servicii postale, fiind aplicate 32 de avertismente si 15 amenzi contraventionale in cuantum de 43.000 de lei, fiind frecvent constatata nerespectarea obligatiilor impuse prin regimul de autorizare generala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.