Acasă Opinii/Analize Unde duce scandalul de corupție de la Unifarm?

Unde duce scandalul de corupție de la Unifarm?

DISTRIBUIȚI

155293 – 24062020 –  Interesant că directorul Unifarm, Adrian Ionel, plasat azi (n.r. marți 23 iunie 2020) sub control judiciar de DNA, este acuzat, pe lângă luare de mită și abuz în serviciu, și de complicitate la trafic de influență. Deocamdată nu știm cu cine și pe lângă cine și-ar fi traficat influența dl. Adrian Ionel.

Cert este că – așa cum a dezvăluit Riseproject – Unifarm a cumpărat în martie 1 milion de măști și 26.000 de combinezoane din Turcia de la firma intermediară, BSG Business Select, patronată de Simona Ciulavu.

A fost o primă tranșă dintr-un contract mai mare, de 3 milioane de măști și 260.000 de combinezoane, pentru care s-ar fi negociat la restaurantul Bârlogul Lupilor un comision de 18% în valoare de 5,8 milioane de lei, din care directorul Unifarm, Adrian Ionel, ar fi cerut pentru el 760.000 de euro.

Potrivit jurnalistului Alex Costache, în 2006, Simona Ciulavu a fost arestată în dosarul privind clanul Sportivilor și condamnată ulterior la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracțional organizat. Simona Ciulavu este iubita fostului comisar de poliție Petru Pitcovici, arestat în 2012 și condamnat în 2017 la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul DNA “Băneasa” al omului de afaceri Puiu Popoviciu. În 2016, Pitcovici a fost arestat și într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT. Ar fi livrat informații dintr-o anchetă de trafic internaţional de droguri și l-ar fi avertizat pe afaceristul Dan Sandu Simion, zis “Dan Chioru”, că era filat.

Însă și mai interesante sunt alte două aspecte. Simona Ciulavu a fost adusă la Ministerul Transporturilor în 2008 de către ministrul Ludovic Orban, după cum a declarat Radu Bereceanu în 2009, potrivit Riseproject, care citează Mediafax.

“Doamna Ciulavu a fost colegă, bună prietenă și apropiată colaboratoare la Primăria Capitalei a domnului ministru Ludovic Orban. Domnul Ministru Ludovic Orban, datorită acestei apropieri strânse și prietenii de nezdruncinat, a luat-o la Ministerul Transporturilor, anul trecut, în luna mai. Ca să poată s-o ia, pentru că știa că are o serie de lucruri, i-a acceptat venirea fără cazier sau cu cazier nu știu cum, parțial color, pe proprie răspundere”, declara Radu Berceanu în 2009 pentru agenția Mediafax.

Și mai interesant e că Ludovic Orban a declarat în Riseproject că, în martie 2020, a sunat la vicepreședintele Turciei pentru deblocarea în vamă a echipamentelor medicale necesare pandemiei, printre care și transportul BSG Business Select pentru Unifarm.

”Iar în ceea ce spuneți legat de măști, că i-am ajutat pe ei… nu i-am ajutat pe ei, ci am intervenit atât eu, cât și alți miniștri, pentru ca Turcia să deblocheze cantitățile contractate, fie prin ONAC, fie prin Unifarm, fie prin Crucea Roșie. Nu e o intervenție pentru o firmă anume. Am vorbit inclusiv cu vicepreședintele Turciei. Am făcut demersuri pentru că noi aveam contracte semnate care trebuiau livrate din Turcia. Erau mai multe cu furnizori de acolo, înghețate ca urmare a interdicției de export dată de autoritățile turce și am intervenit pentru deblocarea cantităților contractate. E vorba despre produse medicale pentru România.”, a comentat Ludovic Orban pentru RISE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.