Acasă Anchete Interne Peste 4.000 de dosare penale pentru infracțiuni silvice, în prima jumătate a...

Peste 4.000 de dosare penale pentru infracțiuni silvice, în prima jumătate a anului

DISTRIBUIȚI

156071 – 17082020 – Aproape 1.000 de persoane bănuite de infracțiuni în domeniul silvic au fost cercetate de polițiști, în ultimele 7 luni. Pe parcursul investigațiilor, verificărilor la obiective și controalelor în trafic au fost confiscați peste 51.000 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc).

În ultimele 7 luni ale acestui an, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică, polițiștii au acționat la nivel național pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate 25.388 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.

Au fost verificate 6.735 obiective (exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare sau ocoale silvice) și au fost oprite în trafic, pentru control, aproape 53.000 de vehicule.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost  înregistrate 4.295 de dosare penale în care sunt cercetate 946 persoane și au fost aplicate 8.202 sancțiuni contravenționale (la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), de peste 13.220.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscați peste 51.221 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc), de aproape 15.000.000 de lei, peste 200 de fierăstraie mecanice,  topoare, securi și au fost indisponibilizate 4 tractoare și 9 atelaje hipo.

Au fost înregistrate 619 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 143 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.