Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană a semnat cu Gilead un contract de achiziție comună pentru...

Comisia Europeană a semnat cu Gilead un contract de achiziție comună pentru aprovizionare cu Remdesivir

DISTRIBUIȚI

 156694 – 09102020 – Comisia Europeană a semnat cu societatea farmaceutică Gilead un contract-cadru de achiziție comună vizând aprovizionarea cu până la 500 000 de cure de tratament cu Veklury, denumirea comercială a preparatului ei care conține remdesivir, precum și posibilitatea de aprovizionare suplimentară față de cele 500 000 de cure de tratament. Există 36 de semnatari ai acordului de achiziție comună care participă la această achiziție comună, incluzând toate țările UE, țările SEE Norvegia și Islanda*, Regatul Unit, precum și șase țări candidate și potențial candidate (Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Kosovo** și Bosnia și Herțegovina).

Toate țările participante pot acum să lanseze comenzile lor de Veklury în mod direct. În această etapă, Veklury este singurul medicament care are o autorizație condiționată de introducere pe piața UE pentru tratarea pacienților care suferă de COVID-19 și care au nevoie de oxigen.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară: ”Astăzi am asigurat accesul la remdesivir pentru tratarea a până la 500 000 de pacienți care au nevoie de acest medicament. Facem tot ce ne stă în putință pentru a asigura disponibilitatea unor terapii sigure și eficace împotriva COVID-19. Prin intermediul achizițiilor comune la nivelul UE, capacităm țările din întreaga Europă să își unească forțele și să aibă acces la echipamente și medicamente vitale. Suntem întotdeauna mai puternici împreună, iar această achiziție reprezintă solidaritatea europeană în acțiune împotriva COVID-19”.

Semnarea acestui contract-cadru de achiziție comună survine contractului Comisiei cu Gilead vizând asigurarea a 33 380 de cure de tratament cu Veklury, care au fost distribuite în întreaga UE și în Regatul Unit începând cu luna august. Acest contract a fost finanțat din Instrumentul pentru sprijin de urgență (ESI) al Comisiei, în valoare totală de 70 milioane EUR.

Curele de tratament achiziționate cu fonduri ESI au contribuit la satisfacerea nevoilor imediate din august până în octombrie, pentru a se asigura faptul că pacienții aflați în stare critică primesc tratamentul necesar. Medicația a fost livrată în mai multe tranșe. Contractul de achiziție comună va asigura de acum faptul că țările respective vor continua să beneficieze de o aprovizionare neîntreruptă cu Veklury în cazul în care decid să achiziționeze produsul.

Achiziția comună este un instrument pe care Comisia Europeană l-a utilizat și la începutul acestui an, pentru a asigura țărilor participante acces suplimentar la echipamente individuale de protecție (EIP), la ventilatoare, la seturi de testare sau la medicamente necesare în secțiile de ATI. Aceasta este a șasea procedură de achiziție comună pusă în aplicare cu succes.

În ansamblu, statele membre au fost în măsură să utilizeze instrumentul reprezentat de achizițiile comune la nivelul UE pentru a lansa comenzi de produse precum EIP începând cu luna aprilie, permițându-le să aibă acces în condiții mai bune la o piață deficitară. Contractele vizând echipamentele individuale de protecție, ventilatoarele și echipamentele de laborator permit statelor membre să comande produse esențiale în valoare de peste 3,3 miliarde EUR în cursul unui an.

Sunt în curs de pregătire mai multe proceduri de achiziții comune:

La 28 septembrie a fost lansată o procedură de achiziție comună pentru aprovizionarea cu echipamente medicale necesare vaccinării împotriva COVID-19. Ea vizează 27 de tipuri de echipamente, grupate în șase categorii: recipiente pentru transportul vaccinurilor, recipiente pentru deșeuri, dispozitive de injectare, dezinfectanți, echipamente de protecție personală și consumabile pentru anestezie.

Un proces de achiziție comună de medicamente esențiale pentru secțiile de ATI este în etapa de finalizare, iar țările pot începe să lanseze comenzi în următoarele zile. Procesul vizează medicamente pentru terapie intensivă din șase domenii (analgezice, antibiotice, relaxante musculare, anestezice, medicamente pentru resuscitare și altele).

Coronavirus: Comisia aprobă al treilea contract pentru a asigura accesul la un potențial vaccin

Ieri, 7 octombrie, Comisia Europeană a aprobat al treilea contract încheiat cu o companie farmaceutică, Janssen Pharmaceutica NV, una dintre companiile farmaceutice Janssen ale concernului Johnson & Johnson.

De îndată ce vaccinul se dovedește a fi sigur și eficient împotriva COVID-19, contractul le permite statelor membre să achiziționeze vaccinuri pentru 200 de milioane de oameni. Statele membre vor avea de asemenea posibilitatea de a achiziționa vaccinuri pentru încă 200 de milioane de persoane.

Statele membre pot totodată decide să doneze vaccinul unor țări cu venituri medii și inferioare sau să îl redirecționeze către alte țări europene.

Comisia a semnat deja un contract cu AstraZeneca și cu Sanofi-GSK și a încheiat discuții preliminare pozitive cu CureVacBioNTech-Pfizer și Moderna.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Întrucât coronavirusul se răspândește în continuare într-un ritm îngrijorător în întreaga Europă, este vital să găsim repede un vaccin. Mă bucur că am reușit să ajungem la un acord cu Johnson & Johnson care ne permite să achiziționăm vaccinuri pentru 200 de milioane de oameni. Acesta va fi al treilea contract pe care îl încheiem cu o companie farmaceutică. Scopul nostru este să punem la dispoziția cetățenilor UE vaccinuri sigure și eficiente de îndată ce sunt disponibile.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.