Acasă Opinii/Analize Biserica, Armata și Academia, pe primele locuri în topul instituțiilor de încredere...

Biserica, Armata și Academia, pe primele locuri în topul instituțiilor de încredere pentru români

DISTRIBUIȚI

157595 – 16122020 –   Biserica, Armata şi Academia Română ocupă primele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere acordat de români, potrivit primului barometru al vieţii religioase din România, prezentat miercuri în Aula Academiei Române.

            Conform barometrului realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, la capitolul „încredere”, după Biserică – 71,2% (41,4% – foarte multă; 29,8% – multă), pe locul al doilea se află Armata, cu 61,8% (17,8% – foarte multă; 44% – multă), urmată de Academia Română, cu 45,6% (9,4% – foarte multă; 36,2% – multă), Primăria, cu 43% (11% – foarte multă; 32% – multă); Poliţia, cu 41,1 (11,4% – foarte multă; 29,7% – multă) şi Ministerul Sănătăţii, cu 34% (6,3% – foarte multă; 27,7% – multă).
Guvernul (13,7%), Parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor, relevă cercetarea.
Sondajul realizat pe baza unui chestionar aplicat telefonic s-a desfășurat în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.000 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, cu vârsta de 18 şi peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%.
Chestionarele au fost aplicate în toate judeţele României şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Eşantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.