Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov Covid 19/Ilfovul, în scenariul roșu până pe 20 decembrie, orele 20.00

Covid 19/Ilfovul, în scenariul roșu până pe 20 decembrie, orele 20.00

DISTRIBUIȚI

157447 – 06122020 – Prefectura Ilfov anunță că duminică, 6 decembrie, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 64 privind măsurile dispuse pentru județul Ilfov: Art. 1 Având în vedere că în Județul Ilfov rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, respectiv 7.26/1000 locuitori, pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 06.12.2020 ora 20:00 și până în data de 20.12.2020 ora 20:00, la nivelul județului Ilfov, pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală, se dispun următoarele măsuri:

– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;

– interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Art. 2 Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020.

Art. 3 Pentru localitățile din județul Ilfov care în acest moment se află sub măsura de carantinare zonală instituită prin ordin al Șefului DSU, la încetarea aplicabilității măsurii se pun în aplicare prevederile prezentei hotărâri. sursa: Viitorulilfovean.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.