Acasă Social Planul de vaccinare pentru etapa a doua/În primele rânduri se află preşedintele,...

Planul de vaccinare pentru etapa a doua/În primele rânduri se află preşedintele, miniștrii, mass-media şi clericii

DISTRIBUIȚI

157855 – 11012021 –Autorităţile pregătesc a doua etape de vaccinare, conform Strategiei Naţionale. Vor putea fi vaccinaţi cei care lucrează în domenii-cheie, esenţiale, între care preşedintele, membrii Executivului, clericii, mass-media.

Pentru pregătirea celei de-a doua etape a Strategiei de vaccinare împotriva COVID- 19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, Centrul Municipiului Bucureşti pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei, Nucleul Municipiului Bucureşti de Coordonare a Vaccinării fac demersuri pentru identificarea celor care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale, aşa cum sunt acestea prevăzute în H.G. nr. 1031/2020.

Astfel, în etapa a doua va fi vaccinat personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora. Poate fi vaccinat personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi al autorităţii judecătoreşti; personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază, şi anume: panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume; din uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; din centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; din unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; personal din unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; din noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; personal din comunicaţii, şi anume Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, radioul şi televiziunea naţionale; personalul din învăţământ şi creşe.

De asemenea, în etapa a doua se vaccinează personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unităţi medicale şi personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.