Acasă Externe Rețea criminală de hakeri, anihilată

Rețea criminală de hakeri, anihilată

DISTRIBUIȚI

 158328 – 11022021 – Agențiile internaționale pentru descoperirea infracțiunilor și aplicarea legilor au anunțat că au anihilat o rețea criminală de hackeri care furau miliarde de dolari de la companii și persoane particulare din întreaga lume, potrivit Reuters.

Polițiile din șase țări europene, precum și din SUA și Canada, au efectuat o operațiune comună pentru preluarea controlului serverelor de internet care erau utilizate pentru a rula și controla o rețea de programe dăunătoare cunoscută sub numele ”Emotet”.

Emotet este considerată în prezent drept cel mai dăunător software pe plan global, a comunicat poliția federală germană BKA. ”Destrămarea infrastructurii Emotet este o puternică lovitură împotriva criminalității organizate internaționale pe internet”.

Emotet este utilizată de ciber-criminali pentru a obține întâi accesul la calculatorul victimei pentru a adăuga apoi software dăunător adițional, precum troieni destinați furtului de parole bancare sau șantajului de a bloca computerul până când este plătită taxa de răscumpărare.

Experții în securitate afirmă că operatorii Emotet obișnuiau și să vândă altor hackeri accesul la calculatoarele victimelor, un model de afaceri ”software dăunător ca serviciu”, care i-a făcut cel mai periculos și prolific grup de ciber-criminalitate. Poliția germană apreciază că Emotet a produs pagube de 14,5 milioane de euro în țară. Pe plan global, pagubele cauzate de Emotet se ridică la 2,5 miliarde de dolari, au afirmat autoritățile din Ucraina.

Prcurorul general din Ucraina a comunicat că poliția a efectuat raiduri în orașul răsăritean Harkov pentru a captura calculatoarele utilizate de hackeri. Autoritățile au publicat fotografii cu stive de carduri bancare și bani, precum și o cameră înțesată de echipamente de calcul, dar nu au spus dacă au fost efectuate arestări. – sursa: Hotnews.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.