Acasă Social Sondaj IRES: 70% dintre părinți vor ca școala să înceapă în format...

Sondaj IRES: 70% dintre părinți vor ca școala să înceapă în format clasic

DISTRIBUIȚI

 158191 – 01022021 – 70% dintre părinți vor ca școala să înceapă în format clasic, cu toți copiii în clase, însă 1 din 5 ar prefera să existe în continuare sistemul hibrid, iar 4% vor sistemul online, potrivit unui sondaj IRES.

            Mai mult de jumătate dintre părinți se declară mulțumiți de învățământul online, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. Cei mai mulți dintre aceștia sunt părinții din mediul urban și cei cu studii superioare, caracteristici asociate cu posibilitatea acestor familii de a le oferi copiilor dispozitive electronice.

Părinții care sunt mulțumiți de educația online spun că avantajele ar fi timpul petrecut alături de copii, protejarea sănătății, dar și digitalizarea.

Există însă și dezavantaje, precum lipsa interacțiunii cu copiii de aceeași vârstă, timpul îndelungat petrecut în fața ecranelor, dar și faptul că, în unele cazuri, conținutul educațional nu a fost adaptat predării online.

De asemenea, părinții consideră că elevii nu au același nivel de atenție în învățământul online, comparativ cu cel clasic.

În ceea ce privește întoarcerea la cursurile față în față, cei mai mulți dintre părinți și-ar dori ca școala și grădinița să înceapă cât mai repede. Doi din zece ar vrea ca acest lucru să se întâmple după ce rata de infectare scade sub 3 la mie, iar 6% consideră că școala sau grădinița ar trebui să înceapă în format fizic doar după ce 70% din populație va fi imunizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.