Acasă Externe Agenda Europeana Primul plan strategic al programului Orizont Europa pentru perioada 2021-2024: Comisia stabilește...

Primul plan strategic al programului Orizont Europa pentru perioada 2021-2024: Comisia stabilește prioritățile în materie de cercetare și inovare pentru un viitor durabil

DISTRIBUIȚI

 158791 – 15032021 – Astăzi, 15 martie, Comisia Europeană a adoptat primul plan strategic pentru Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al UE în valoare de 95,5 miliarde EUR în prețuri curente. Planul strategic reprezintă o noutate în cadrul programului Orizont Europa și stabilește orientările strategice pentru direcționarea investițiilor în primii patru ani ai programului.

Acesta asigură faptul că acțiunile UE în materie de cercetare și inovare contribuie la prioritățile UE, printre care se numără o Europă verde și neutră din punct de vedere climatic, o Europă pregătită pentru era digitală și o economie în serviciul cetățenilor.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru O Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Acest plan oferă un cadru pentru cercetarea și inovarea de înaltă calitate, bazate pe excelență, care urmează să fie realizate prin programul de lucru Orizont Europa. Prin această orientare strategică, ne asigurăm că investițiile în cercetare și inovare pot contribui la un proces de redresare bazat pe dubla tranziție verde și digitală, pe reziliență și pe autonomia strategică deschisă.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Orientările planului strategic vor garanta că prioritățile noastre comune de politică a UE beneficiază de noi cunoștințe, idei și inovații.. Această nouă abordare reprezintă o altă modalitate de a ne asigura că cercetarea și inovarea finanțate de UE vor aborda provocările cu care se confruntă europenii.”

Un plan ambițios pentru un program ambițios

Planul strategic stabilește patru orientări strategice pentru investițiile în cercetare și inovare în cadrul programului Orizont Europa pentru următorii patru ani:

  • Promovarea unei autonomii strategice deschise prin orientarea dezvoltării tehnologiilor, sectoarelor și lanțurilor valorice digitale, generice și emergente esențiale;
  • Refacerea ecosistemelor și a biodiversității Europei și gestionarea durabilă a resurselor naturale;
  • Transformarea Europei în prima economie digitală circulară, neutră din punct de vedere climatic și sustenabilă;
  • Crearea unei societăți europene mai reziliente, mai favorabile incluziunii și mai democratice.

Cooperarea internațională stă la baza tuturor celor patru orientări, deoarece este esențială pentru abordarea multor provocări globale.

Planul strategic identifică, de asemenea, parteneriatele europene cofinanțate și programate în comun precum și misiunile UEcare urmează să fie sprijinite prin intermediul programului Orizont Europa. Parteneriatele vor acoperi domenii critice precum energia, transporturile, biodiversitatea, sănătatea, alimentația și circularitatea și vor completa cele zece parteneriate europene instituționalizate propuse de Comisie în februarie. Misiunile UE vor aborda provocările globale care ne afectează viața de zi cu zi prin stabilirea unor obiective ambițioase și inspiraționale, dar realizabile, cum ar fi lupta împotriva cancerului, adaptarea la schimbările climatice, protejarea oceanelor, ecologizarea orașelor și asigurarea sănătății solului și a alimentelor. Utilizând un portofoliu amplu de instrumente în diverse discipline și domenii de politică, misiunile UE vor aborda aspecte complexe prin proiecte de cercetare, măsuri de politică sau chiar inițiative legislative.

Orientările planului abordează, de asemenea, o serie de aspecte orizontale, cum ar fi problemele legate de gen. Integrarea dimensiunii de gen va constitui o cerință implicită în conținutul cercetării și inovării în întregul program, cu excepția cazului în care se specifică faptul că sexul sau genul ar putea să nu fie relevant pentru subiectul în cauză.

Etapele următoare

Prioritățile stabilite în planul strategic al Orizont Europa vor fi puse în aplicare prin intermediul programului de lucru Orizont Europa. Acesta stabilește oportunități de finanțare pentru activitățile de cercetare și inovare prin cereri tematice de propuneri și teme. Primele cereri de propuneri vor fi lansate în primăvara anului 2021 și vor fi prezentate în cadrul Zilelor europene ale cercetării și inovării din 23-24 iunie.

Context

În urma acordului politic privind programul Orizont Europa din perioada martie-aprilie 2019, Comisia a inițiat un proces de planificare strategică. Rezultatele sunt prezentate în planul strategic.

Planul strategic a fost elaborat în urma unui amplu proces de co-proiectare la care au participat Parlamentul European, statele membre, părțile interesate și publicul larg. Peste 8000 de contribuții au fost prezentate în diferite etape ale procesului de planificare strategică. Procesul de co-proiectare incluzivă urmărește să asigure o asumare cât mai largă posibil și să optimizeze impactul global al programului Orizont Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.