Acasă Politic Obligații suplimentare pentru agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate

Obligații suplimentare pentru agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate

DISTRIBUIȚI

159317 – 22042021 – Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, spune că prin proiectul de modificare a Legii privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, elaborat de instituția pe care o conduce, se dorește să se ofere garanții suplimentare pentru românii care merg să muncească în alte state, atât în ceea ce privește legalitatea contractelor cu angajatorii din statul de primire, cât și condițiile specifice de călătorie și siguranța transportului până în țara de destinație. Proiectul de ordonanță de urgență a fost discutat la 21 aprilie 2021, în primă lectură, în ședința de Guvern.

Prin noile prevederi, sunt introduce obligații suplimentare pentru agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate și pentru furnizorii de servicii de plasare, informarea lucrătorilor asupra condițiilor și regulilor speciale de intrare în statul de destinație, verificarea condițiilor privind documentele necesare, înainte de plecarea din țară, asigurarea transportului în țara de destinație, prin firme autorizate și informarea ITM cu privire la persoanele plasate la muncă în străinătate, înainte de plecarea acestora și, lunar, cu privire la contractele încheiate.

Pe de altă parte, proiectul prevede înăsprirea sancțiunilor pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale privind medierea și plasarea forței de muncă în străinătate.

Ministerul Muncii pune la dispoziția lucrătorilor sezonieri toate informațiile necesare privind drepturile și condițiile de muncă în țările de destinație, prin campania ”Ești lucrător sezonier în străinătate? Informează-te, lucrează legal și cunoaște-ți drepturile pentru a fi protejat!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.