Acasă Social Fără domiciliu în cartea de identitate

Fără domiciliu în cartea de identitate

DISTRIBUIȚI

160154 – 22062021 – Dan Barna, co-președinte al USR PLUS, va propune coaliției de guvernare ca domiciliul să fie eliminat de pe carțile de identitate, o soluție adoptată de mai multe state europene întrucât actualul sistem drept este ”o legătură artificială în care identitatea e condiționată de domiciliul de pe cCartea de identitate”. ”Ar permite o participare la vot mult mai flexibilă și firească”, a spus Barna.

Andrei Lupu, deputat USR PLUS, membru în Comisia juridică, a explicat pentru G4Media.ro că astfel scade gradul de birocrație, iar persoanele fără adăpost pot beneficia mai simplu de servicii sociale. ”Eliminarea domiciliului de pe cartea de identitate are mai multe efecte benefice, în domenii diferite. Spre exemplu, unul este pentru persoanele aflate sub limita sărăciei, care nu își pot face o nouă carte de identitate tocmai pentru că nu au domiciliu și nimeni nu vrea să îi ia în spațiu. Or, fără carte de identitate, acești oameni ajung să fie pierduți pentru statul român: nu mai pot beneficia de multe servicii, cum ar fi cele sociale sau sanitare. Al doilea beneficiu e ușurarea poverii birocratice pentru cei care își schimbă domiciliul. Când schimbi domiciliul, trebuie să îți schimbi cartea de identitate și diferite alte documente, ceea ce înseamnă o birocrație în plus. Al treilea beneficiu este pentru românii din străinătate care nu s-au mutat și formal, cu acte, peste hotare, așa încât trebuie să își declare un domiciliu în România, deseori fictiv, pentru a-și putea înnoi cărțile de identitate, fără de care nu pot vota la alegerile prezidențiale și europarlamentare”, a precizat Lupu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.