Acasă Social Administratie A fost adoptat Regulamentul pentru transportul călătorilor în Delta Dunării

A fost adoptat Regulamentul pentru transportul călătorilor în Delta Dunării

DISTRIBUIȚI

160441 – 13072021 – Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Ion Munteanu, a adoptat luni, 12 iulie, o decizie privind regulile pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri pe braţele Dunării şi canalele interioare ale rezervaţiei, se arată într-un comunicat de presă al Administraţia RBDD.

Decizia a fost luată în contextul în care constatările agenţilor ecologi făcute în timpul ultimelor controale arată că majoritatea ambarcaţiunilor care transportă turişti nu deţin actul de reglementare obligatoriu conform legislaţiei în vigoare pentru desfăşurarea activităţii.

Pentru emiterea autorizaţiei/permisului pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri, solicitanţii trebuie să depună o cerere tip, o copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului, certificatul Constatator, dacă este cazul, copie după actul de identitate al solicitantului, copie după atestat de bord/permis de navigaţie, după caz, copie după certificatul de înregistrare al ambarcaţiunii cu specificaţia valabilă pentru transport pasageri, copie după actele de stare tehnică a ambarcaţiunii, copie a contractului de predare deşeuri, accept acostare (primărie) cu plan de situaţie, descrierea activităţii, contractul de servicii mentenanţă ambarcaţiune, copie după actul de proprietate al ambarcaţiunii (drept de folosinţă), copie după permisul conducătorului nominalizat, poze ale ambarcaţiunii cu numărul vizibil, taxa aferentă eliberării autorizaţiei / permisului de acces (după caz), dovada înregistrării angajatului în REVISAL/contract cu PFA, copie după fişa de instructaj semnată de angajat şi angajator, dar şi o declaraţie potrivit căreia ambarcaţiunea pentru care se va solicita autorizaţie/permis pentru transport pasageri nu va putea fi folosită şi pentru activitatea de pescuit.

Fişa de instructaj va cuprinde mai multe prevederi, printre care obligaţia conducătorului de a respecta vitezele maxime admise, interzicerea consumului de alcool pe perioada deplasării şi interzicerea apropierii de aglomerările de păsări.

‘Autorizaţia/permisul pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri pe braţele Dunării şi canalele interioare va prevedea că nerespectarea regulilor de mai sus se va sancţiona conform legislaţiei în vigoare ducând până la anularea actului de reglementare deţinut. Ulterior diseminării informaţiei, societăţilor/PFA-urilor pentru care a fost emis deja actul de reglementare li se va solicita să revină la ARBDD pentru completarea autorizaţiei/permisului cu noile prevederi’, se mai specifică în sursa amintită. – sursa: Romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.