Acasă Externe Agenda Europeana Parlamentul European adoptă reguli temporare pentru a detecta abuzul sexual online asupra...

Parlamentul European adoptă reguli temporare pentru a detecta abuzul sexual online asupra copiilor

DISTRIBUIȚI
Teenager girl victim of online stalker suffering from cyberbullying abuse feeling lonely and hopeless sitting on stairs with dark light. Dangers of internet, online grooming and harassment concept.

 160354 – 07072021 – Parlamentul European a aprobat un regulament temporar care le permite furnizorilor de servicii pe internet să continue să combată voluntar materialele online care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor.

Datorită pandemiei, materialele online care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor s-au înmulțit în mod îngrijorător. Cu 537 voturi pentru, 133 împotrivă și 24 abțineri, Parlamentul a aprobat un document legislativ care va asigura o protecție mai eficientă a copiilor împotriva abuzului sexual și a exploatării sexuale atunci când folosesc serviciile de webmail, chat și mesagerie.

Acordul la care s-a ajuns în aprilie prevede o derogare temporară de la articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2002/58/CE, care protejează confidențialitatea comunicațiilor și a datelor de trafic. Actul legislativ se va aplica maximum trei ani. Perioada de aplicare va fi mai scurtă dacă se aprobă între timp noi norme permanente pentru a combate abuzurile sexuale online asupra copiilor.

Depistarea voluntară de către furnizorii de servicii

Potrivit noilor norme, furnizorii de servicii de e-mail, chat și mesagerie pe internet pot continua, dacă o doresc, să detecteze, să elimine și să raporteze voluntar abuzul sexual online asupra copiilor. Ei vor putea lua măsuri și împotriva grooming-ului online (manipularea și acostarea copiilor pe internet în scopuri sexuale). De asemenea, dacă suspectează că are loc un abuz, vor putea raporta acest fapt către autoritățile competente de aplicare a legii sau autoritățile judiciare ori către organizațiile care acționează în interes public împotriva abuzului sexual asupra copiilor.

Furnizorii de servicii vor trebui să folosească tehnologiile cel mai puțin intruzive pentru viața privată.

Materialele care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor

Materialele online legate de abuzurile sexuale asupra copiilor sunt detectate folosind tehnologii specifice care scanează conținutul online, cum ar fi imagini și texte sau date de trafic. Pentru a detecta grooming-ul online se folosește tehnologia de „hashing” pentru imagini și videoclipuri și, respectiv, algoritmii de clasificare și inteligența artificială pentru a analiza textul sau datele de trafic.

Noile norme nu se vor aplica scanării comunicațiilor audio.

O protecție mai bună pentru datele cu caracter personal

Deputații europeni au insistat să se creeze proceduri adecvate și mecanisme reparatorii pentru a garanta că persoanele fizice pot depune plângeri în cazul în care consideră că li s-au încălcat drepturile. Autoritățile naționale de protecție a datelor vor putea supraveghea mai bine tehnologiile folosite de furnizorii de servicii prin evaluarea prealabilă a impactului și proceduri de consultare.

Regulamentul mai trebuie să fie adoptat oficial de Consiliul European, iar apoi va fi publicat în Jurnalul Oficial. El va intra în vigoare în a treia zi de la data publicării.

Această modificare legislativă a fost necesară pentru a permite furnizorilor de servicii online să continue să aplice măsuri voluntare pentru a combate și preveni răspândirea pe internet a materialelor ce conțin abuzuri sexuale asupra copiilor, după aplicarea deplină a Codului european al comunicațiilor electronice în decembrie 2020.

Comisia Europeană intenționează să propună în cursul anului 2021 o soluție permanentă pentru a aborda această problemă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.