Acasă Externe Ungaria și Letonia introduce vaccinarea obligatorie pentru personalul medical

Ungaria și Letonia introduce vaccinarea obligatorie pentru personalul medical

DISTRIBUIȚI

160504 – 17072021- Ungaria şi Letonia se alătură statelor care impun vaccinarea obligatorie pentru personalul medical. În plus, de la întâi august, Budapesta va oferi a treia doză de vaccin şi va trece la imunizarea copiilor în şcoli. Până acum, Israel şi Franţa au anunţat vaccinarea cu a treia doză pentru persoanele vulnerabile.

Ungaria se alătură Franței și Greciei, care solicită vaccinarea obligatorie pentru personalul medical. Letonia a făcut un pas mai departe și anunță vaccinare obligatorie și pentru personalul din educație, de teamă extinderii variantei Delta.

Premierul ungar Viktor Orban extinde campania de vaccinare în școli, la începutul lunii septembrie.

Copiii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani vor avea posibilitatea să se imunizeze în instituțiile de învățământ. Pachetul de măsuri anunțat de Ungaria în acest domeniu include și vaccinarea cu a treia doză, de la 1 august din cauza riscurilor asociate varintei Delta.

În Letonia, guvernul a modificat legislația, astfel încât din octombrie, angajații din instituțiile medicale, sociale și de educație să prezinte la locul de muncă certificatul de vaccinare. Angajatorii vor avea dreptul de a concedia salariații nevaccinati. Măsurile trebuie aprobate și de parlamentul leton. sursa: stiri.tvr.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.