Acasă Economie Energia electrică și gazele trag inflația în sus

Energia electrică și gazele trag inflația în sus

DISTRIBUIȚI

161196 – 10092021 – Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,25% în luna august a acestui an, de la 5% în luna iulie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la energie electrică și gaze.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,92%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,97%, față de august 2020.

„Preţurile de consum în luna august 2021 comparativ cu luna iulie 2021 au crescut cu 0,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 este 5,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2019 – august 2020) este 3,3%”, precizează INS.

Așadar, prețurile au crescut luna trecută, trase în sus de majorările tarifelor pentru energie și combustibili. În august 2021, inflația a ajuns la 5,25%, în comparație cu aceeași lună a anului trecut. Energia electrică, uleiul, gazele și carburanți sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult față de august 2020.

Datele Institutului Națioanal de Statistică arată că luna trecută cel mai mult s-au scumpit produsele nealimentare, cu aproape 8 la sută. Tarifele serviciilor au crescut și ele cu aproape 3%, iar alimentele s-au scumpit față de august 2020 cu 2,7%.

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult. Plătim acum cu aproape 25 lei în plus la fiecare sută de lei facturată. Și pentru gaze plătesc românii acum cu peste 20% mai mult decât în vara anului trecut, dar sezonul marilor scumpiri la gaze abia din toamnă se anunță.

Și prețurile de la pompă au crescut în ultimul an. Potrivit datelor INS, un litru de combustibil costă acum cu peste 14% mai mult ca în august 2020. Dacă anul trecut șoferii puteau cumpăra litrul de benzină și motorină cu circa 4,5 lei, acum trebuie să scoată din buzunar circa 6 lei.

În ceea ce privește alimentele, scumpiri au fost la ulei, telemea de oaie, pește proaspăt și margarină. Există, însă, și produse și servicii care sunt mai ieftine acum. Prețul cartofilor a scăzut cu circa 33%. Prețuri mai mici au fost și la fructe, citrice și bilete de avion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.