Acasă Politic Bogdan Aurescu, un nou mandat în Comisia de Drept Internaţional a ONU

Bogdan Aurescu, un nou mandat în Comisia de Drept Internaţional a ONU

DISTRIBUIȚI
foto Arhivă

162209 – 13112021 – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a fost reales la 12 noiembrie 2021, la New York, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU),  ca membru al Comisiei de Drept Internațional (CDI) a ONU, pentru un al doilea mandat în cadrul Comisiei, care se va desfășura în perioada 2023-2027. Bogdan Aurescu a exercitat primul mandat în cadrul CDI în perioada 2017-2022, în baza alegerilor care au avut loc la 3 noiembrie 2016.

Comisia de Drept Internațional are ca obiectiv dezvoltarea progresivă a dreptului internațional și codificarea sa, fiind un organ subsidiar al Adunării Generale ONU, înființat în baza art. 13 alineatul 1 din Carta ONU.

Conform Statutului CDI, cei 34 de membri ai Comisiei sunt experți independenți în domeniul dreptului internațional, cu o experiență recunoscută pe plan internațional în acest domeniu, atât în ce privește aspectele teoretice, cât şi cele practice ale dreptului internațional. Membrii Comisiei pot proveni din mediul universitar, din corpul diplomatic, din mediul guvernamental sau al organizaţiilor internaţionale, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul CDI complementar funcțiilor deținute în aceste domenii, pe parcursul sesiunii anuale, desfășurată de regulă la sediul ONU din Geneva, pe durata a câteva săptămâni, în restul timpului membrii desfășurând activități individuale de studiu, cercetare, concepție și redactare, respectiv activitățile lor profesionale de bază.

Realegerea pentru un nou mandat în cadrul CDI confirmă aprecierea statelor membre ONU pentru activitatea desfășurată de prof. Bogdan Aurescu în cadrul Comisiei. Astfel, în cadrul primului său mandat la CDI, în calitate de co-președinte al Grupului de Studiu privind creșterea nivelului mărilor și oceanelor în relație cu dreptul internațional (Sea-level rise in relation to international law), format de lucru stabilit în cadrul Comisiei, Bogdan Aurescu, care a avut un rol principal în promovarea acestui subiect pentru a fi inclus pe agenda Comisiei, s-a implicat în mod direct în analiza acestei teme de importanță deosebită la nivel internațional – creșterea nivelului mărilor și oceanelor reprezentând un efect nemijlocit și grav al schimbărilor climatice –, din perspectiva implicațiilor sale juridice complexe pentru un număr foarte mare de state (aproximativ 140 de state fiind afectate direct sau indirect de acest fenomen). În această calitate, Bogdan Aurescu a co-autorat First Issues Paper, document substanțial elaborat în anul 2020 (https://legal.un.org/docs/?symbol=A/CN.4/740), în care este analizată problema creșterii nivelului mărilor din perspectiva dreptului mării. Documentul a reprezentat baza unor dezbateri ample și fructuoase în acest an în cadrul Comisiei, precum și în cadrul Comisiei Juridice (Comisia a-VI-a) a Adunării Generale ONU. Activitatea membrilor Grupului de Studiu va fi completată și consolidată pe parcursul anilor următori, Comisia urmărind identificarea unor răspunsuri juridice adecvate la una dintre provocările cele mai acute generate la nivel global de schimbările climatice.

Ca unic organism ONU ce acţionează efectiv şi concret pentru construirea dreptului internațional contemporan, rolul fundamental al Comisiei în sistemul ONU este recunoscut – mai ales în contextul actualelor provocări cu care se confruntă comunitatea internațională – ca veritabil pilon de stabilitate și reper pentru relaţiile internaţionale, contribuind la realizarea și menținerea supremaţiei dreptului la nivel internațional (International Rule of Law) și a ordinii internaționale bazate pe norme (Rules-Based International Order).

Totodată, prin mandatul său specific, dedicat consolidării cadrului juridic în care se desfășoară relațiile internaționale, Comisia contribuie nemijlocit la demersurile ONU vizând asigurarea securității și stabilității, într-un context marcat de cele mai diverse și grave provocări la adresa comunității internaționale. Astfel, pe agenda Comisiei figurează subiecte relevante în contextul global actual, precum aplicarea provizorie a tratatelor internaţionale, succesiunea statelor în ceea ce privește răspunderea internațională, protecţia atmosferei în dreptul internaţional, imunitatea oficialilor statului în faţa jurisdicţiilor penale naţionale străine, creșterea nivelului mărilor și al oceanelor în relație cu dreptul internațional.

Rezultatul acestei realegeri reprezintă, pe de o parte, reconfirmarea prestigiului de care se bucură Școala Română de Drept Internațional, iar pe de altă parte, aprecierea pentru profesionalismul și expertiza în domeniu ale membrului român la CDI, care își va continua activitatea pe parcursul celui de-al doilea mandat la CDI, anunță MAE.

 

Informații suplimentare

Comisia de Drept Internațional a fost creată în anul 1947 și a început să funcționeze în anul 1949. Acest organism a elaborat până în prezent un număr impresionant de proiecte de tratate internaționale, adoptate ulterior sub egida ONU, în domenii de importanţă deosebită pentru comunitatea internațională. Printre acestea se numără cele două Convenţii privind relaţiile diplomatice şi respectiv privind relaţiile consulare (1961 şi 1963), cele două Convenţii privind dreptul tratatelor (1969 şi 1986), Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie (1968), cele două Convenţii privind succesiunea statelor (1978 şi 1983), Convenţia privind folosirea cursurilor de apă în alte scopuri decât navigaţia (1997), Convenţia privind imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora (2005), un proiect de Statut al Curţii Penale Internaţionale (finalizat în 1994).

Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea realegerii. Mandatul actual al membrilor Comisiei a fost prelungit cu un an (până în 2022), ca urmare a contextului generat de pandemia de COVID-19 ce a împiedicat desfășurarea sesiunii CDI din anul 2020.

Pe lângă cariera sa diplomatică, Bogdan Aurescu este profesor universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept al Universității din București, unde predă Drept Internațional Public, Organizații și Relații Internaționale, Jurisdicții Internaționale (a predat, de-a lungul carierei academice, și Drept Diplomatic și Consular și Dreptul Internațional al Protecției Minorităților). A debutat în activitatea didactică în anul 1998, devenind asistent universitar (2002), lector universitar (2004), conferențiar universitar (2012) și apoi profesor universitar (din anul 2015). În anul 2017 obține atestatul de abilitare, iar din anul 2018 aprobarea de către Senatul Universității din București a desfășurării activității de conducere de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Drept a acestei Universități.

Este preşedintele Ramurii Române a International Law Association, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga, arbitru desemnat de România conform art. 2 al Anexei VII a Convenţiei ONU privind dreptul mării, membru supleant al Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei.

A fost Agent Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie în cazul Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat în anul 2009 cu câștigarea de către România a 79,34% din suprafața în dispută de cca 12 200 km², adică a 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă – unica extindere de drepturi suverane și jurisdicție suverană ale României după Marea Unire. Este redactor-şef al Revistei Române de Drept Internaţional, membru al colegiului de redacţie al revistei Curierul Judiciar şi membru al consiliului ştiinţific al revistei ACTA Universitatis Lucian Blaga şi al Revistei de Drept Constituţional. Este autor, co-autor sau coordonator a 19 volume în domeniul dreptului internaţional şi autor a peste 180 de articole, studii, comentarii, recenzii publicate în reviste române şi străine de drept internaţional şi relaţii internaţionale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.