Acasă Anchete Interne Peste 27 kg de chihlimbar ascunse în roata de rezervă, în portierele...

Peste 27 kg de chihlimbar ascunse în roata de rezervă, în portierele şi în bordul unui autoturism al unui cetăţean turc

DISTRIBUIȚI

163260 – 29012022 –   În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, echipa comună de control a descoperit 27,8 kg de chihlimbar sub formă de şiraguri de mărgele, ascunse  în roata de rezervă, în portierele şi în bordul unui autoturism condus de un cetăţean turc.

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 55 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei. Cu această ocazie echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă, în portiere şi în bordul autoturismului, cantitatea de 27,8 kg de şiraguri de mărgele de culoare galben-maroniu, transparente, presupuse  a fi din chihlimbar.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor, în vederea confiscării şi expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor. Totodată  şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.