Acasă Social Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES

DISTRIBUIȚI

 163328 – 02022022 –

23.662 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 23.662 locuri de muncă la nivel naţional.

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.679); lucrător comercial (1.054); agent de securitate (1.008); manipulant mărfuri (985); muncitor necalificat în industria confecțiilor (953); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (699); montator subansamble (678); sudor (625); ambalator manual (591); confecţioner-asamblor articole din textile (529); lăcătuş mecanic (495).

Din cele 23.662 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.489 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; specialist în domeniul calităţii; programator; funcţionar administrativ; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală etc.), 5.416 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; manipulant mărfuri; agent de vânzări; ambalator manual; vânzător etc.), 7.362 pentru persoanele cu studii profesionale (sudor; lăcătuș mecanic; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; confecţioner-asamblor articole din textile; stivuitorist etc.), restul de 9.395 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecțiilor; montator subansamble; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet etc.).

Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării.

Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.

568 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 568 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Germania – 252 locuri de muncă pentru: tăietor de carne şi lucrător în producţie;

Danemarca – 165 locuri de muncă pentru:lucrători în agricultură;

Norvegia –  80 locuri de muncă pentru: schelar; mecanic auto; tâmplar; betonist; şofer autobuz;

Finlanda – 27 locuri de muncă pentru: mecanic caroserie auto; muncitor asamblare; muncitor în industria alimentară;

Olanda – 23 locuri de muncă pentru: lucrător în pepinieră; muncitor.

Estonia – 7 locuri de muncă pentru: sudor; tăietor lemne;

Franţa – 7 locuri de muncă pentru: farmacist; sudor; mecanic utilaje agricole;

Irlanda –  3 locuri de muncă pentru: îngrijitor;

Elveţia –  un loc de muncă pentru: chirurg plastician;

Malta – un loc de muncă pentru: manager trafic aerian.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

 Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.