Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Cele mai multe tăieri ilegale de arbori, în Sectorul 3

Cele mai multe tăieri ilegale de arbori, în Sectorul 3

DISTRIBUIȚI
sursa foto: PMB

163832 – 09032022 – Poliţiştii locali din Bucureşti au dat, din ianuarie 2021 până în februarie 2022, amenzi de aproape 600.000 de lei pentru tăierea ilegală de arbori. Potrivit unui comunicat de presă, au fost identificate 108 situații de defrişări sau toaletări excesive făcute fără avize de specialitate.

Cele mai multe abateri au fost constatate în Sectorul 3, unde poliţiştii locali au descoperit 41 de situaţii în care tăierile de copaci s-au făcut ilegal.

Defrişări neautorizate au mai fost înregistrate şi în celelalte sectoare ale Capitalei: în sectorul 1 – 18, în sectorul 2 – 9, în sectorul 4 – 17, în sectorul 5 – 5,  iar în sectorul 6 – 18.

În toate aceste cazuri, pentru încălcarea prevederilor H.C.G.M.B. 304/2009 privind aprobarea normelor de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului București şi a Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi, poliţiştii locali ai Direcţiei Control din cadrul D.G.P.L.C.M..B. au aplicat sancţiuni contravenţinale de 572.300 de lei.

Conform legii, pentru defrişarea arborilor şi arbuştilor în Capitală, persoanele fizice și juridice trebuie să dețină aviz de specialitate emis de Primăria Municipiului București. Nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 10.000 de lei. Cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice se pedepseşte şi tăierea neautorizată a arborilor, faptă prevăzută de Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.