Acasă Life O nouă mașină a familiei Ceaușescu, în licitație la București

O nouă mașină a familiei Ceaușescu, în licitație la București

DISTRIBUIȚI

 164697 – 10052022 – Acum 40 de ani era condusă de fiica cuplului dictatorial, Zoe Ceaușescu, iar astăzi reprezintă o rară mașină și este scoasă la licitație pe 19 mai.

Renault Fuego GTS a fost mașina care a aparținut Zoiei Ceaușescu, primită cadou din partea cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu, cu prilejul căsătoriei acesteia în 1983 cu Mircea Oprean. Mașina a fost comandată la Uzinele Renault din Franța după vânzarea unui autoturism Mercedes, cu două locuri, proprietatea Zoiei. Atât de vânzarea Mercedesului, cât și de procurarea Renaultului, s-a ocupat un serviciu specializat al securității. După evenimentele din 1989, automobilul a fost pus sub sechestru de către procuratura generală. 7 ani mai târziu, printr-o ordonanță a procuraturii s-a dispus încetarea urmăririi penale și restituirea bunurilor personale. Autoturismul, care are în licitație un preț de pornire de doar 500 de euro, a fost folosit doar pentru deplasări în afara Bucureștiului.

Alături de exemplarul care a aparținut Zoiei Ceaușescu sunt scoase la licitației și alte 6 mașini circumscrise genului intrat în moda de modern classics, modele istorice dar perfect funcționale, provenind din colecțiile unor pasionați ori din patrimoniile unor instituții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.