Acasă Anchete 4.282 de situații de urgență în zilele de Rusalii

4.282 de situații de urgență în zilele de Rusalii

DISTRIBUIȚI

 165210 – 13062022 – În weekend-ul prilejuit de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, peste 4.000 de pompieri au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel național.

Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică s-au înregistrat 4.282 de situații de urgență. Mare parte din misiunile gestionate de pompieri a constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, (peste 80% din numărul total de intervenții, ceea ce înseamnă aproximativ 3.500 de astfel de situații). De asemenea, pompierii au intervenit pentru stingerea a 128 de incendii, în 11 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și în alte 569 de misiuni de protejare a comunităților.

În cele trei zile, 3.555 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 22 au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite.

În afara acestor situații, în contextual fenomenelor hidrometeorologice care s-au manifestat în ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii au intervenit în 14 localități din 13 județe (BC, BR, CV, DB, DJ, GR, IS, OT, PH, TR, TL, VL și VN) pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea.

Cu eforturi susținute, pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 19 case, 2 subsoluri, 68 curți, o anexă gospodărească și de pe 8 străzi, precum și pentru degajarea a 15 copaci și un stâlp de electricitate căzuți pe carosabil.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a fost în creștere față de perioada similară a anului trecut (4.282 intervenții în intervalul 10-12 iunie 2022, față de 4.078 intervenții în perioada 10-12 iunie 2021)._

Pe linie preventivă, în perioada de referință, pompierii au derulat controale la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele la care s-a înregistrat un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, s-au avut în vedere și construcțiile sau amenajările destinate pentru organizări de concerte, festivaluri sau spectacole, târguri tematice, campinguri, tabere școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

În urma acțiunilor desfășurate în ultima săptămână,  perioada 6-12 iunie a.c., pompierii au efectuat 910 controale de prevenire la nivel național, iar pentru neregulile identificate în teren au fost aplicate  3.949 de sancțiuni contravenționale, din care 480 de amenzi, în cuantum de peste 920.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.