Acasă Anchete 250 de tone de artificii confiscate la frontiera olandeză-germană

250 de tone de artificii confiscate la frontiera olandeză-germană

DISTRIBUIȚI

167477 – 20122022 – O investigație a Poliției Regionale Germane (Landespolizei Osnabrück), a Poliției Naționale Olandeze (Politie) și a Parchetului olandez din Amsterdam (Functioneel Parket), susținută de Europol, a condus la confiscarea unei cantități mari de artificii ilegale într-un complex de buncăre de la frontiera olandeză-germană. Două persoane suspecte au fost arestate în Olanda.

Anchetatorii au descoperit aproximativ 250 de tone de artificii depozitate într-un complex de buncăre din Germania, la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Olanda. Suspecții implicați în această schemă ilegală au încercat să ocolească reglementările legale privind vânzarea artificiilor ascunzându-se în spatele unei firme paravan, legal înregistrată și autorizată  pentru vânzarea de artificii. Deși comercializarea artificiilor este strict reglementată din cauza periculozității mărfii, iar punerea pe piață a artificiilor de mare putere este strict interzisă, rețelele infracționale folosesc diferite scheme pentru a ocoli reglementările, iar articifiile de mare putere ajung să fie folosite la comiterea de violențe sau infracțiuni precum spargerea bancomatelor.

Ancheta, care adurat mai bine de un an, a scos la iveală o rețea infracțională olandeză care face comerț ilegal cu artificii periculoase, cu putere de explozie mare. Ancheta a fost începută în 2021 pe baza unui pont anonim ale cărui informații au fost coroborate cu alte investigații privind traficul ilegal de artificii. Până la vânzare, suspecții depozitau artificiile de mare putere în spații nesecurizate. Depozitarea și vânzarea ilegală a unor astfel de materiale explozive sunt reglementate de legislație pentru că prezintă un risc foarte mare atât pentru siguranța utilizatorilor, cât și pentru cei care locuiesc în apropierea depozitelor.

La operațiunea de astăzi au participat și doi experți Europol, care au oferit sprijin tehnic și analitic în timp real anchetatorilor la fața locului.

Europol a înființat un grup de lucru a cărui activitate vizează în special combaterea traficului ilegal de artificii. În luna noiembrie, alte 350 de tone de artificii (cu o valoare comercială estimată la 25 de milioane euro) au fost confiscate, la fel și mari sume în numerar. Activitățile au fost coordonate de Europol, care a facilitat schimbul de informații și a oferit sprijin analitic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.