Acasă Social Aparare Dialog româno-georgian în domeniul apărării

Dialog româno-georgian în domeniul apărării

DISTRIBUIȚI

  167762 – 26012023 –   Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, 26 ianuarie, la sediul MApN, cu noul ambasador al Georgiei la București, Tamar Beruchashvili.

           Întrevederea a reprezentat o nouă oportunitate de a evidenția nivelul foarte bun al dialogului româno-georgian în domeniul apărării, iar în acest context oficialul român a reiterat importanța continuării proiectelor comune pe palierul politico-militar, reliefând rezultatele deosebite obținute până în prezent.

            Agenda discuțiilor a inclus stadiul cooperării bilaterale în domeniul apărării, cooperarea în cadrul regional, cea în format NATO, precum și un schimb de idei privind situația de securitate din regiunea Mării Negre.

            Astfel, au fost evidențiate reperele importante ale cooperării, mai ales cele recente, respectiv semnarea noului Acord de cooperare în domeniul apărării în anul 2022 şi a Declarației Comune la nivel de președinți privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Georgia.

            În context, ministrul apărării naționale a reiterat angajamentul României de a sprijini în continuare Georgia atât în ceea ce privește parcursul său european, cât și în ceea ce privește cooperarea în cadru aliat, prin contribuția la implementarea Pachetului Substanțial de Măsuri NATO-Georgia.

            De asemenea, Angel Tîlvăr a evidențiat importanța pe care țara noastră o acordă inițiativei regionale Procesul reuniunii miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), 2023 fiind un an important pentru România prin preluarea președinției rotative a formatului.

            În încheiere, ambele părți au agreat necesitatea menținerii unui dialog constant în sprijinul implementării cât mai eficiente a proiectelor comune în domeniul apărării, asumate atât în context bilateral, cât și multinațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.