Acasă Anchete Justitie DNA: Consilier juridic de la Primăria Lupeni, trimis în judecată

DNA: Consilier juridic de la Primăria Lupeni, trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

 167600 – 06012023 – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, Pavăl Constantin, la data faptei consilier juridic principal în cadrul Compartimentului Juridic al primăriei municipiului Lupeni, județul Hunedoara, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie – noiembrie 2022, inculpatul Pavăl Constantin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 50.000 euro pentru a-l „ajuta” să încheie un act adițional de prelungire a contractului de concesiune pentru o suprafață de teren de 160 mp, aflată în proprietatea Primăriei municipiului Lupeni, care fusese aprobat prin HCL 136/2022. Precizăm că inculpatul Pavăl Constantin, în baza referatului pe care îl întocmise în data de 02.11.2022, privind constituirea comisiei de negociere, fusese desemnat prin dispoziția din data de 02.11.2022 a primarului să facă parte din comisia de negociere directă, ce avea ca obiect concesionarea terenului respectiv.
După mai multe negocieri, suma finală care i-ar fi fost remisă inculpatului Pavăl Constantin ar fi fost de 7.000 de euro, plătibilă într-o singură tranșă.
De menționat este faptul că, după primirea banilor, respectiv în data de 01.11.2022, solicitarea omului de afaceri ar fi fost rezolvată în doar o zi și jumătate, respectiv pe data de 03 noiembrie 2022, după ce inculpatul ar fi efectuat, în data de 02.11.2022, procedurile necesare constituirii comisiei de negociere conform celor arătate mai sus.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.