Acasă Anchete Interne 34 de percheziții domiciliare pentru destructurărea unui grup infracțional organizat, specializat în...

34 de percheziții domiciliare pentru destructurărea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți

DISTRIBUIȚI

 167927 – 13022023 – La data de 13.02.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră efectuează 34 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Sibiu, Arad, Vâlcea, Vrancea și Galați în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În cauză, s-a reținut că, în anul 2021, a fost constituit, un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod facil a unor sume importante de bani, grup care a acționat până în prezent.

În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia au adăpostit și transportat migranți, care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka.

Pentru transportarea migranților, au fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care erau utilizate de societăți comerciale.

Sub pretextul unor livrări de marfă având ca destinație finală state din Uniunea Europeană, au fost efectuate mai multe transporturi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranții fiind ascunși printre mărfuri.

Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 120 de migranți.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de aproximativ 30 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Alba Iulia și Pitești și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Galați, Vrancea și Arad și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Direcṭia Prevenirea și Combaterea Migraṭiei Ilegale și a Infracṭionalităṭii Transfrontaliere.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.