Acasă Politic Participarea secretarului de stat Simona Cojocaru la cea de-a VII-a ediție a...

Participarea secretarului de stat Simona Cojocaru la cea de-a VII-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum

DISTRIBUIȚI

   168912 – 20052023 – Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat vineri, 19 mai, la cea de-a VII-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum, eveniment organizat de New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. Oficialul român a participat ca vorbitor în panelul „Transatlantic Cooperation and the Challenges Posed by Russia`s War in Ukraine. Stronger Together!”

           În intervenția sa, oficialul român a subliniat importanța relației transatlantice, mai ales în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, care a intrat astăzi în cea de-a 450-a zi. „Trebuie să o spunem foarte clar. În aceste vremuri extrem de tulburi pentru arhitectura de securitate europeană și nu numai, ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este esențial pentru securitatea aliaților de pe ambele maluri ale Atlanticului, Europa și Statele Unite ale Americii fiind interconectate din punct de vedere al securității, iar rolul nostru este să păstrăm în continuare unitatea și coeziunea și să întărim această legătură”, a transmis secretarul de stat.

              În acest context, secretarul de stat a evidențiat mobilizarea fără precedent la nivelul Uniunii Europene, precum și măsurile și eforturile întreprinse la nivel aliat privind consolidarea posturii de descurajare și apărare într-un mod unitar și coerent pe întreg flancul estic. Totodată, a punctat nevoia de a continua coordonarea eforturilor în vederea întăririi rezilienței statelor aliate, dar și a celor vulnerabile în fața amenințărilor venite din partea Federației Ruse.

               „Unitatea transatlantică și-a dovedit eficiența încă din prima zi a acestui război brutal. Sprijinul internațional oferit Ucrainei, pe toate dimensiunile, a făcut ca Federația Rusă să nu-și atingă obiectivele militare. Acest conflict afectează întreaga regiune a Mării Negre și are implicații dincolo de aceasta. De aceea, România continuă să pledeze asupra necesității acordării atenției cuvenite acestei regiuni, atât din perspectiva NATO, cât și a relației solide și puternice cu SUA”, a evidențial oficialul MApN.

          În marja conferinței, secretarul de stat a avut o întrevedere bilaterală cu secretarul general din Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Estonia, Jonatan Vseviov.

           Discuțiile celor doi oficiali au vizat teme de actualitate de pe agenda aliată, în perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius, precum importanța implementării și executabilității deciziilor aliate destinate consolidării apărării și descurajării pe flancul estic. Totodată, au fost abordate aspecte privind agenda UE, cu accent pe inițiativele derulate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună/ PSAC.