Acasă Externe Agenda Europeana Republica Moldova poate primi fonduri europene pentru conectarea la infrastructura de transport,...

Republica Moldova poate primi fonduri europene pentru conectarea la infrastructura de transport, digitală și energetică a UE

DISTRIBUIȚI

 168799 – 10052023  – Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale din Moldova, Lilia Dabija, au semnat, la Chișinău, în prezența prim-ministrului Moldovei, Dorin Recean, un acord care asociază Moldova la Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), care permite finanțarea proiectelor de conectare cu vecinii din UE prin proiecte în domeniul transporturilor, al energiei și în domeniul digital.

Republica Moldova a fost puternic afectată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. UE rămâne solidară cu Republica Moldova și se angajează să îi consolideze în continuare reziliența. Acordul de astăzi aduce Republica Moldova încă și mai aproape de UE, prin includerea sa în rețelele transeuropene interconectate.

În ceea ce privește transporturile, autoritățile și companiile din Republica Moldova vor putea solicita finanțare în contextul viitoarelor cereri de propuneri din cadrul componentei „Transporturi” a MIE (MIE – Transporturi) din perioada de programare actuală (2021-2027). Următoarea cerere de propuneri va fi lansată în septembrie 2023. Criteriile de eligibilitate pentru țările terțe se vor aplica în conformitate cu Regulamentul privind rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

În ceea ce privește energia, proiectele de infrastructură energetică din Republica Moldova conectate cu statele membre ale UE au posibilitatea de a solicita statutul de proiecte de interes reciproc („Projects of Mutual Interest”, PMI), în temeiul normelor revizuite ale UE privind infrastructura energetică. PMI a fost introdus prin Regulamentul revizuit privind rețelele energetice transeuropene (TEN-E) pentru a permite proiectelor de infrastructură care conectează țări terțe cu UE să beneficieze de proceduri de autorizare simplificate și de un acces mai bun la finanțare. Obținerea acestui statut este o condiție prealabilă a eligibilității pentru finanțare în cadrul componentei „Energie” a MIE (MIE – Energie).

În noiembrie 2023, Comisia va publica următoarea listă cu proiecte de interes comun (PCI) și, pentru prima dată, PMI cu țări terțe. O altă opțiune de care dispune Republica Moldova pentru a beneficia sprijin din partea MIE-Energie sunt proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

Componenta digitală a Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE – Digital) oferă sprijin pentru proiectele de conectivitate de interes comun, în special pentru rețelele magistrale care leagă UE de țări terțe, în conformitate cu strategia „Global Gateway”, precum și pentru dezvoltarea unei infrastructuri sigure, securizate și sustenabile de înaltă performanță, inclusiv a rețelelor gigabit și a rețelelor mobile de generația a cincea (5G).

Mecanismul pentru interconectarea Europei contribuie la obiectivele Pactului verde european și ale Deceniului digital 2023 cu privire la promovarea digitalizării și a creării unor rețele transeuropene mai verzi și mai sustenabile în sectorul energiei și al transporturilor. În acest scop, programul MIE 2021-2027 prevede diverse contribuții financiare, în principal sub formă de granturi, cu rate de cofinanțare diferite, în funcție de tipul de proiect. În cadrul MIE – Transporturi, vor fi puse la dispoziție 25,8 miliarde euro pentru granturi de la bugetul UE pentru perioada 2021-2027 destinate cofinanțării unor proiecte în domeniul transporturilor în statele membre ale UE. În cadrul MIE – Energie, vor fi puse la dispoziție 5,8 miliarde euro pentru cofinanțarea unor proiecte de interes comun în temeiul Regulamentului TEN-E, precum și a unor proiecte transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile. MIE – Digital va investi 2 miliarde euro în infrastructuri europene de conectivitate și va stimula implementarea și adoptarea de către comunitățile locale a rețelelor 5G

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.