Acasă Social Aparare „Mândru de părinții mei”

„Mândru de părinții mei”

DISTRIBUIȚI

  169036 – 01062023 –   Ministrul Apărării Naționale, Angel Tilvăr, a participat miercuri, 31 mai, la evenimentul special „Mândru de părinții mei”, organizat pentru copiii veteranilor și ai militarilor decedați în misiuni interne și în teatrele de operații.

            Evenimentul, la care au fost prezenți și membri ai Invictus România, a constituit un nou prilej pentru ca Armata României să își manifeste recunoștința pentru sacrificiul făcut de militari pe timpul îndeplinirii misiunilor încredințate.

            Ministrul Angel Tîlvăr a declarat că MApN are în vedere organizarea unor astfel de acțiuni la o scară mult mai mare.

            „M-am bucurat că i-am văzut fericiți pe copii, împreună cu părinții lor. Și cred că aceasta este o formă de normalitate. Ceea ce se întâmplă aici trebuie să se întâmple mereu. Să nu îi uităm pe cei care au plătit un tribut greu pentru a-și servi țara, să nu-i uităm pe cei care au fost răniți în teatrele de operații. Alături de ei întotdeauna au fost familiile, motiv pentru care familiile lor sunt la fel de importante pentru noi. Ne bucurăm să vedem copiii eroilor noștri împreună la astfel de evenimente și credem că o să continuăm poate cu anvergură mai mare și la o scară mai mare. Vrem să le aducem o bucurie tuturor copiilor celor care servesc în Armata României”, a spus ministrul apărării naționale.

            Evenimentul „Mândru de părinții mei” a fost organizat de Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN, cu sprijinul Asociației de Caritate din Armata României „Camarazii”.

            În perioada 1996-2022, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii. Alţi peste 200 au fost răniţi, iar 42 dintre aceștia luptă, în prezent, pentru România la jocurile Invictus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.