Acasă Anchete Interne Polițiștii de la transporturi, în teren, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

Polițiștii de la transporturi, în teren, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

DISTRIBUIȚI

 169050 – 04062023 – În perioada 26 – 30 mai a.c., polițiștii de la transporturi, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stații de cale ferată, trenuri de călători, porturi și aeroporturi.

De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, au fost  desfășurate activități pentru prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă.

Totodată, au fost desfășurate și acțiuni care au vizat verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a contrabandei cu tutun.

Astfel, au fost legitimate 1.178 de persoane, fiind controlate 383 de autovehicule.

Totodată, au fost efectuate patrule în 125 de stații și triaje, dar și în 437 de trenuri de călători.

Polițiștii au efectuat verificări la 24 de nave și ambarcațiuni, au constatat 14 infracțiuni și au cercetat 9 persoane.

Au fost depistate 18 persoane care apelau la mila publicului și o persoană urmărită, fiind verificate 10 obiective de pază, 3 agenți economici și 18 permise de pescuit.

Polițiștii de la transporturi au reținut 11 certificate de înmatriculare, 5 permise auto, 4 plăcuțe de înmatriculare și au aplicat 219 sancțiuni contravenționale, în valoare de 100.065 de lei.