Acasă Politic România susține deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la UE...

România susține deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la UE pentru MD și UA

DISTRIBUIȚI

 169283 – 27062023 – Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat luni, 26 iunie 2023, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, Consiliul Afaceri Externe (CAE), care s-a desfășurat la Luxemburg.
Agenda reuniunii a inclus discuții aprofundate privind agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, relațiile UE cu statele din America Latină și Caraibi (ALC) și diplomația digitală. La punctul Afaceri curente au fost abordate cele mai recente măsuri de sprijin pentru Republica Moldova adoptate la nivelul UE, evoluțiile din Tunisia, dialogul Belgrad-Priștina, respectiv relația Armenia-Azerbaidjan.
Ministrul Odobescu a reiterat nevoia unei adoptări rapide a celui de-al 8-lea pachet de măsuri în cadrul Facilității Europene pentru Pace.
În contextul discuțiilor privind tragerea la răspundere a Rusiei, oficialul român a exprimat susținerea pentru crearea unui tribunal, solid fundamentat juridic, pentru judecarea crimei de agresiune. A reliefat importanța eforturilor UE pentru reconstrucția Ucrainei, evocând rezultatele Conferinței de la Londra (20-21 iunie) dedicată acestei teme. Referitor la Formula pentru Pace propusă de Președintele Zelenski, a confirmat sprijinul pentru principiile fundamentale ale acesteia și a evidențiat importanța continuării eforturilor diplomatice la nivel global ale instituțiilor europene și statelor membre în vedere obținerii unei susțineri cât mai largi.
În context, ministrul Luminița Odobescu s-a referit la măsurile recente ale UE în sprijinul Republicii Moldova și a pledat pentru continuarea asistenței multidimensionale având în vedere dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă. Totodată, a exprimat susținerea României pentru parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova și pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE în acest an, având în vedere progresele înregistrate până acum și așteptările ridicate ale cetățenilor din ambele state.
În cadrul discuției privind relațiile UE-America Latină și Caraibi (ALC), ministrul afacerilor externe a evidențiat susținerea părții române pentru aprofundarea parteneriatului UE și a cooperării economice cu această regiune, în special în actualul context geopolitic. A evidențiat importanța unei bune pregătiri a Summit-ului UE-CELAC (Bruxelles, 17-18 iulie) și susținerea pentru definirea unor obiective ambițioase. În context, a reamintit turneul efectuat de Președintele României în Brazilia, Argentina și Chile în luna aprilie și a exprimat susținerea pentru sporirea relevanței UE în regiune prin implicarea în dezvoltarea cooperării în domenii concrete de acțiune, precum schimbările climatice, digital și răspunsul la dezastre.
Miniștrii statelor membre UE au avut un schimb de opinii privind diplomația digitală, din perspectiva oportunităților oferite de tehnologiile digitale, dar și a impactului geopolitic al acestora.
Au fost adoptate Concluzii ale Consiliului UE privind obiectivele Uniunii în relația cu partenerii terți în domeniul diplomației digitale. Ministrul de externe român a pus accentul pe sprijinirea transformării digitale a partenerilor din Vecinătatea Estică și din Balcanii de Vest pentru creșterea rezilienței, mai ales în contextul atacurilor hibride cu care se confruntă în actualul context de securitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.