Acasă Economie De la 1 ianuarie, factura electronică devine obligatorie și pentru tranzacțiile din...

De la 1 ianuarie, factura electronică devine obligatorie și pentru tranzacțiile din mediul privat

DISTRIBUIȚI

 169595 – 31072022  – La 27 iulie 2023 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 188, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a României să introducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Decizia permite României ca, începând cu data de 1 ianuarie 2024, să instituie facturarea electronică obligatorie pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României. Măsura este aplicabilă până la 31 decembrie 2026. În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale, România poate transmite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacității măsurilor naționale din perspectiva combaterii fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA, precum și a simplificării colectării TVA.

„Este o decizie pe care o salut și care ne va fi de mare folos. Va însemna creșterea transparenței, monitorizarea precisă a tranzacțiilor și raportarea în timp real către autoritățile fiscale, fiind un instrument valoros în eforturile noastre de a proteja bugetul public și de a asigura o concurență echitabilă între contribuabili. Faptul că facturarea electronică asigură o înregistrare precisă și verificabilă a tranzacțiilor comerciale facilitează procesul de verificare și audit, asigurând că tranzacțiile sunt conforme cu reglementările fiscale și nu au fost manipulate în mod fraudulos. Implementarea facturării electronice obligatorii elimină posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, deoarece fiecare tranzacție este înregistrată în mod unic. Mai mult, sunt schimbări care ne vor permite să eliminăm cât mai multe declarații și formalități fiscale, aspect care va reduce din povara fiscală pe care o suportă contribuabilii” , a transmis ministrul Marcel Boloș.

În perioada următoare vor fi stabilite categoriile de operatori economici care au obligaţia de a emite facturi electronice în relaţia relația business-to-business (B2B) şi de a le transmite prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, precum şi data de la care intervine această obligaţie.

RO e-Factura oferă o imagine de ansamblu, în timp real, asupra execuției bugetare și, în următoarea etapă, a tranzacțiilor în relația relația business-to-business (B2B), contribuie la reducerea fraudei TVA la nivel național, cât și în cadrul UE și va reduce pierderile asociate cu evaziunea fiscală. Sistemul va fi interconectat cu celelalte sisteme din statele membre ale UE și va da posibilitatea oricărei entități din UE să participe la achiziții publice.

Pe de altă parte, sistemul va oferi date în timp real, lucru care va conduce la eficientizarea procesului de colectare și, implicit, asigurarea necesității de investiții ale statului român, eficiență, predictibilitate și transparență în cheltuirea banilor de către instituțiile publice și va ajuta verificarea documentară de la distanță (desk – audit – control ANAF – Antifraudă de la distanță) pentru acțiunile de conformare și prevenire.

Pe baza datelor colectate, Ministerul de Finanțe va putea  realiza analize predictive mai detaliate cu privire la evoluția economică, identificarea asimetriilor din economie și stabilirea de politici fiscale care să permită dezvoltarea naturală a mediului de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.