Acasă Economie Primul decont din a doua cerere de finanțare prin PNRR ar trebui...

Primul decont din a doua cerere de finanțare prin PNRR ar trebui încasat în septembrie

DISTRIBUIȚI

 169634 – 04082022 – Prima plată din a doua tranșă PNRR va veni în prima jumătate a lunii septembrie și se ridică la aproximativ 2,7 miliarde de euro, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului la conferința de presă de după ședința de Guvern din 3 august. Constantin a precizat că nu are informații referitoare la o altă plată.

A doua cerere de plată din cadrul PNRR a fost transmisă de România la sfârșitul anului trecut, iar Comisia Europeană a avizat-o, parțial, la sfârșitul lunii iunie. Din cele 49 jaloane aferente celei de-a doua cereri de plată doar două au fost considerate nestisfăcător îndeplinite, motiv pentru care a fost aprobată plata corespunzătoare celorlalte 47, considerate îndeplinite.

În conformitate cu reglementările privind implementarea Mecanismului de redresare și reziliență, publicate de Comisie în februarie a.c., statelor membre le sunt rambursate fondurile aferente țintelor și jaloanelor îndeplinite cuprinse într-o cerere de plată și au la dispoziție timp suplimentar pentru a realiza etapele restante.

Comisia a anunțat că plata pentru cele două jaloane (133 și 139) rămase în discuție, din domeniul energiei, vor fi decontate după îndeplinire.

A doua cerere de plată a României se ridică la 3,22 miliarde euro (2,14 miliarde euro fonduri nerambursabile și 1,08 miliarde euro – împrumut, sume care includ și prefinanțarea în valoare de 13%). După deducerea prefinanțării deja încasate, România ar trebui să încaseze 2,8 miliarde de euro (1,86 miliarde de euro – grant și 0,94 miliarde de euro – împrumut). Pentru a primi suma aferentă celor două jaloane rămase în discuție – 53,36 milioane euro – sub formă de împrumut în PNRR, România are la dispoziție încă 6 luni pentru îndeplinirea jaloanelor 133 și 139. Ulterior, ministrul Energiei a anunțat demersurile pentru îndeplinirea celor două obligații asumate de România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.