Acasă Politic Camera Deputaților a fost convocată în sesiune parlamentară

Camera Deputaților a fost convocată în sesiune parlamentară

DISTRIBUIȚI

169865 – 01092023 – Camera Deputaților este convocată luni, 4 septembrie, ora 16.00, în a doua sesiune ordinară a anului 2023, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituția României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

Ședința Biroului permanent (vechea componență) va avea loc luni, începând cu ora 13.30, iar de la ora 16.00 se va întruni plenul Camerei Deputaților.

În aceeași zi, în ședința de plen, vor fi aleși membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreședinții, secretarii şi chestorii acestui for.

Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaților, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configurației politice a Camerei Deputaților şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

Conform aceluiași Regulament, lista candidaților propuși pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaților şi se aprobă cu votul deschis al majorității deputaților prezenți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.