Acasă Cultura/Media Expoziția „Marea Unire. Povestea ei în medalii și plachete”, deschisă la ...

Expoziția „Marea Unire. Povestea ei în medalii și plachete”, deschisă la MNIR, de Ziua Națională

DISTRIBUIȚI

167673 – 30112023 – Cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea unei expoziții de excepție – „Marea Unire. Povestea ei în medalii și plachete” –  ce va fi disponibilă publicului începând cu 1 decembrie, Ziua Națională a României.

Expoziția oferă publicului ocazia de a rememora un eveniment crucial din istoria României, evidențiind acest moment unic al Marii Uniri prin intermediul unor bunuri cu valoare deosebită din colecția medalistică a muzeului.

Medaliile și plachetele prezentate în cadrul expoziției reprezintă nu doar opere artistice remarcabile, ci și documente istorice prin care mesajele politice și evenimentele importante ale vremii au fost transmise și celebrate. Aceste piese de colecție reprezintă o modalitate elegantă de a aminti și comemora actele de curaj ale personalităților marcante care au avut un rol instrumental în realizarea Marii Uniri, în 1918.

Printre personalitățile evidențiate în cadrul expoziției se regăsesc suveranii României, regele Ferdinand I și regina Maria, politicienii Ion I. C. Brătianu și Iuliu Maniu, omul de cultură Alexandru Lapedatu, diplomații Charles de Beaupoil (contele de Saint-Aulaire) și Alexandru Emanoil Lahovary, precum și militari notabili, cum suntꓽ Vasile Rudeanu, Henri Pierre Lafont, Henri Mathias Berthelot și Alexandru Averescu. Acești eroi ai vremii au avut un rol esențial în modelarea cursului istoriei recente a statului român.

Expoziția aduce în atenție nu doar medaliile care comemorează marile personalități, ci și pe acelea care evidențiază serbările Unirii, de la cele mai apropiate de eveniment și până în anul 1993. De asemenea, sunt prezentate piese care amintesc de monumentele dedicate eroilor din Primul Război Mondial, oferind o privire cuprinzătoare asupra contextului istoric al vremii. În completarea acestora, expoziția prezintă și exemplare ale uneia dintre cele mai importante decorații românești din perioada interbelică, Ordinul Ferdinand I, printre care se află și Ordinul Ferdinand I în grad de colan primit de Nicolae Titulescu, piesă clasată în categoria tezaur a patrimoniului național.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 1 – 31 decembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00 (Casa de Bilete se închide la 16:15).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.