Acasă Politic Marea păcăleală a repartitoarelor, amânată cu un an

Marea păcăleală a repartitoarelor, amânată cu un an

Parlamentul a adoptat legea pentru amânarea montării de repartitoare

DISTRIBUIȚI

 167847 – 20122023 – Parlamentul României, prin plenul Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial, care prevede prelungirea termenului pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024.

Măsurile includ și acordarea unui sprijin financiar, din Fondul pentru Modernizare, persoanelor vulnerabile, prin care să fie acoperite costurile legate de achiziția și instalarea repartitoarelor.

În România, aproximativ un milion de locuințe sunt conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, iar jumătate dintre acestea sunt în București (275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel de sisteme).

Sunt considerate persoane și familii vulnerabile cele cu un venit lunar sub 2.000 de lei/ membru de familie, la care se adaugă condiții legate de vârstă și capacitate de muncă, dar și persoanele în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală și/sau dizabilitate. Pragul de vârstă relevant pentru această evaluare este stabilit la 60 de ani.

Sprijinul financiar este de maxim 750 lei/locuinţă/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate prestatoare de servicii energetice agreată, a sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (cum ar fi repartitoare, robineţi de reglare a consumului de energie termică) și pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2024.

Bugetul pentru compensarea costului montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică acordată prin intermediul cardurilor de energie ar urma să fie de 375 milioane lei, susținut din Fondul pentru Modernizare.

Repartitoarele sunt frecvent confundate cu contoarele. În timp ce repartitoarele înregistrează temperatura camerei (inclusiv pe cea generată de radiatoare electrice în funcțiune, aer condiționat, aragaz etc.), contoarele înregistrează doar temperatura agentului termic care intră în calorifere și doar de la o anumită temperatură. În urmă cu mai bine de zece ani a mai existat o campanie de lobby în favoarea montării repartitoarelor de căldură, care s-a dovedit în cele din urmă o mare păcăleală, pentru că valoarea facturilor la termie a crescut chiar dacă firmele de distribuție a energiei termice au avut sincope în furnizarea agentului termic.

Până acum, legiuitorii nu au luat în seamă nici calculele, nici avertismentele specialiștilor federațiilor asociațiilor de proprietari.

Nu în ultimul rând legiuitorul nu a luat în calcul că un proprietar racordat la rețeaua de distribuție a energiei termice nu poate fi amendat pentru nemontarea repartitoarelor de căldură întrucât între el și distribuitor nu există un contract direct.

În cele din urmă, noua campanie de montare a repartitoarelor va deveni o nouă modalitate de transfer al banilor din buzunarele românilor, dar și din bugetul statului, în conturile unor firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.