171056 – 19012024 – Prim-ministrul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociaţiei Municipiilor din România au avut consultări legate de modul în care Guvernul poate susține, în continuare, activitatea autorităților locale, finanțarea proiectelor de dezvoltare prin PNRR, Programul ”Anghel Saligny” și Planul Național de Investiții. Guvernul a cerut, de asemenea, AMR o listă de priorități, astfel încât să poată fi adoptate măsuri și identificate surse și oportunități de finanțare.
Asociația Municipiilor din România a cerut, până la jumătatea lunii februarie (închiderea execuției bugetare la nivelul administrațiilor locale) un mecanism de compensare a efectelor deciziei Curții Constituționale privind redirecționarea banilor încasați din impozite locale.