Acasă Externe Frederik al X-lea a devenit noul rege al Danemarcei. „Speranţa mea e...

Frederik al X-lea a devenit noul rege al Danemarcei. „Speranţa mea e să fiu un rege care unifică, orientat spre viitor”

DISTRIBUIȚI
Foto:Profimedia

 171011 – 15012024 – Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a urcat duminică pe tron, succesor al mamei sale, regina Margrethe a II-a, care a abdicat după 52 de ani de monarhie. Evenimentul istoric a fost sărbătorit la Copenhaga de sute de mii de danezi.

După ce regina Margrethe a II-a a semnat, la Palatul Christiansborg, declaraţia de abdicare, l-a invitat pe noul rege să se așeze pe locul rezervat suveranului.

”Speranţa mea e să fiu un rege care unifică, orientat spre viitor. Este o sarcină pentru care m-am pregătit întreaga viaţă, o responsabilitate pe care mi-o asum cu respect, mândrie şi mare bucurie”, a spus, emoționat, regele Frederik al X-lea, în balconul Palatului Christiansborg.

Regina Margrethe a II-a și-a anunțat decizia de abdicate în Ajunul Crăciunului, devenid astfel primul monarh danez din ultimii aproape 900 de ani care renunţă în mod voluntar la tron.

În vârstă de 55 de ani, regele Frederik al X- lea este extrem de popular. 82 la sută dintre danezi au încredere deplina în el.

Frederik al X-lea este căsătorit cu australianca Mary Elizabeth Donaldson (n. 5 febr. 1972), care a devenit regină consoartă.

Cuplul are patru copii: prinţul moştenitor Christian Valdemar Henri Jean (n. 15 oct. 2005), prinţesa Isabella Henrietta Ingrid Margrethe (n. 21 apr. 2007) şi gemenii – prinţul Vincent Frederik Minik Alexander şi prinţesa Josephine Sophia Ivalo Mathilda (n. 8 ian. 2011).

Noul cuplu regal danez preia tronul într-un moment marcat de o uriaşă susţinere publică (cel mai recent sondaj a indicat că peste 80% dintre danezi au încredere în Frederik și cuplul regal)..

Frederik André Henrik Christian, prinţ al Danemarcei, conte de Monpezat, s-a născut la 26 mai 1968, şi este fiul reginei Margrethe a II-a şi al prinţului Henrik al Danemarcei (1934-2018). Prinţul Coroanei a fost creştinat în Holmens Kirke din Copenhaga la 24 iunie 1968. Şi-a început educaţia la Krebs’ Skole (1974-1981), apoi a studiat acasă la Amalienborg (1974-1976) şi a reluat din clasa a III-a cursurile la Krebs’ Skole. Au urmat École des Roches din Normandia, Franţa (1982-1983) școala secundară superioară a Gimnaziului Oregaard, iar în 1995, a absolvit Ştiinţe politice la Universitatea din Aarhus. S-a specializat în acest domeniu studiind la Universitatea Harvard, SUA, între 1992 şi 1993. În 1994, s-a alăturat Misiunii Daneze la ONU din New York şi a fost detaşat la Ambasada Regală Daneză la Paris ca prim-secretar al ambasadei (oct.1998-oct.1999). Potrivit www.kongehuset.dk, site-ul oficial al Casei Regale a Danemarcei, este vorbitor de franceză, engleză şi germană.

Educaţia militară a Prinţului Moştenitor a început în 1986, în Regimentul de Pază al Reginei. În 1988, a devenit locotenent (în rezervă) şi în 1989 – prim-locotenent (în rezervă). Tot în 1988, a devenit comandant de pluton în Regimentul Regal Danez al Gărzilor de Husari. A finalizat, în 1995, antrenamentul de înotător subacvatic în cadrul Royal Danish Navy Frogman Corps. În acelaşi an, a fost înaintat prim-locotenent (în rezervă; marină), iar în 1997 – locotenent comandant (în rezervă; marină) şi căpitan (în rezervă; armată). În 2000 – după antrenamentul realizat la The Flight School – prinţul Frederik a fost înaintat căpitan (în rezervă; forţele aeriene).

Între 2001 şi 2002, a finalizat pasul de pregătire suplimentară pentru lideri la Colegiul Regal Danez de Apărare, iar în 2002, a fost înaintat maior (armată şi forţele aeriene) şi comandant (marină). În 2002 şi 2003, a servit ca ofiţer de stat major la Comandamentul Apărării din Danemarca iar, în 2003, a devenit lector superior la Institutul de Strategie de la Colegiul Regal Danez de Apărare.

În aprilie 2004, a fost înaintat comandant, grad superior în marină, locotenent colonel în armată şi locotenent colonel în forţele aeriene. În 2010, a devenit comandant în marină şi colonel în armată şi în forţele aeriene. Prinţul Moştenitor rămâne activ în apărare.

Patronează mai multe organizaţii, instituţii şi fundaţii naţionale şi este membru de onoare al diferitelor asociaţii şi societăţi, care acoperă o gamă largă de domenii precum afaceri, cultură, sport, durabilitate şi servicii sociale. Printre altele, este patronul organizaţiei „Denmark Bridge”, al cărei scop este de a asigura un acces mai bun al companiilor şi antreprenorilor danezi la cunoştinţe, reţele şi capital în SUA. În 2021, în calitatea sa de patron al sărbătoririi la nivel naţional a 200 de ani de la descoperirea electromagnetismului de către Orsted, Prinţul Frederik a contribuit la promovarea educaţiei tehnice şi ştiinţifice la toate nivelurile de vârstă. În plus, a fost patronul ScienceYear22, ceea ce a contribuit la creşterea curiozităţii şi interesului danezilor pentru universul ştiinţei.

Sportiv pasionat încă din copilărie, este un puternic susţinător al mesajului potrivit căruia toată lumea trebuie să rămână activă fizic de-a lungul întregii vieţi. La împlinirea vârstei de 50 de ani, în 2018, Alteţa Sa Regală a avut iniţiativa unui eveniment de alergare în comunitate „Royal Run”, care reuneşte, în fiecare an, aproape 80.000 de danezi. A fost un membru activ al Comitetului Olimpic Internaţional (2009-2021), având ca obiectiv inspirarea tinerilor de a avea o viaţă sănătoasă şi activă. A fost implicat în Comisia Sport pentru Toţi a CIO şi în planificarea Jocurilor Olimpice pentru Tineret de la Lausanne, Elveţia, în 2020, arată https://www.kongehuset.dk.

În calitatea sa de patron al organizaţiilor Crucea Roşie şi Salvaţi Copiii, Prinţul Moştenitor s-a angajat în efortul de a ajuta persoanele vulnerabile şi dezavantajate din Danemarca, precum şi din alte părţi ale lumii. A vizitat tabere de refugiaţi din mai multe zone ale lumii şi a sprijinit familiile defavorizate din Danemarca.

Prinţul Moştenitor este preşedintele Consiliului de Administraţie al Fundaţiei „Prinţul Moştenitor Frederik şi Prinţesa Moştenitoare Mary”, care are, printre altele, scopuri umanitare, sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive. În fiecare an, acordă burse din Fondul „Crown Prince Frederik”, care oferă sprijin financiar pentru un an de studiu la Şcoala „John F. Kennedy” de la Universitatea Harvard din SUA, unde Prinţul Moştenitor a studiat în 1992-1993.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.