Acasă Politic Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe și europene...

Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Juraj Blanár

DISTRIBUIȚI
foto. mae.ro

171121 – 27012024 – Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut vineri, 26 ianuarie 2024, consultări politice bilaterale cu ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Juraj Blanár, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitația omologului român.

Discuțiile celor doi miniștri au reconfirmat nivelul excelent al relațiilor bilaterale și dorința ambelor părți de a continua consolidarea dialogului politic și dezvoltarea relațiilor economice și sectoriale dintre cele două țări.

În contextul întrevederii, cei doi miniștri au semnat Programul de cooperare în domeniul educației între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului din Republica Slovacă între anii 2024-2028.

Ministrul român al afacerilor externe a evidențiat liantul valoros, esențial în consolidarea cooperării dintre cele două țări, pe care îl reprezintă minoritatea slovacă din România și respectiv comunitatea română din Slovacia. La rândul său, ministrul slovac de externe a exprimat aprecierea pentru protecția acordată de România persoanelor aparținând minorităților naționale, inclusiv celor care aparțin minorității slovace din România, reflectată în integrarea foarte bună a acestora în societatea românească, concomitent cu păstrarea identității etnice a acestora.

Totodată, cei doi miniștri au abordat o serie de teme de actualitate ale agendei regionale de securitate, cu accent pe gestionarea efectelor negative multiple ale agresiunii ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei. În context, ministrul român a reconfirmat susținerea fermă a României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a reiterat susținerea pentru sprijinul multifațetat acordat Ucrainei, atâta timp cât va fi necesar. Totodată, a subliniat că Republica Moldova are nevoie, în continuare, de un sprijin substanțial din partea partenerilor săi, mai ales în condițiile în care Federația Rusă continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei, recurge la acțiuni de destabilizare și vizează deraierea parcursului european al Republicii Moldova.

În ceea ce privește agenda europeană, ministrul Luminița Odobescu a subliniat importanța menținerii unității și coeziunii UE în contextul internațional actual şi a transmiterii unor mesaje politice pozitive, de unitate europeană, aspecte cu atât mai importante în contextul alegerilor europene din luna iunie. În ceea ce privește extinderea Uniunii Europene, a subliniat că România va continua să susțină activ integrarea europeană a partenerilor angajați în proces, atât partenerii estici, cât și din Balcanii de Vest.

Demnitarul slovac a reconfirmat susținerea fermă a țării sale pentru aderarea deplină a României la spațiul Schengen.

Totodată, ministrul Luminița Odobescu a reiterat angajamentul ferm al țării noastre față de obiectivul strategic al aderării la OCDE și a mulțumit pentru sprijinul valoros al Slovaciei pentru candidatura României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.