Acasă Politic Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea informală „Snow Meeting 2024”

Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea informală „Snow Meeting 2024”

DISTRIBUIȚI

 170985 – 11012024 – Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu va participa în perioada 11-12 ianuarie 2024 la reuniunea informală Snow Meeting, pe teme de politică externă și securitate, organizată tradițional de Lituania, la Trakai.

Evenimentul are loc în mod tradițional în  luna ianuarie, iar ediția din 2024 este cea de-a 17-a. Ca de obicei, întâlnirea anuală Snow reunește politicieni, miniștri de externe din state UE și NATO, precum și înalți oficiali și reprezentanți ai mediului academic din Europa și SUA , reprezentanți ai diferitelor instituții, experți în politica de securitate și membri ai comunității academice.

Reuniunea din acest an va aborda subiecte legate de implicațiile strategice ale războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei, viitorul arhitecturii europene de securitate, aniversarea a 20 de ani de la extinderea NATO din 2004, Summitul NATO de la Washington din iulie 2024 și perspectivele cooperării cu regiunea Asia-Pacific.

În marja participării la acest eveniment, ministrul român al afacerilor externe va avea întrevederi bilaterale cu omologii lituanian și suedez. Cele două întâlniri vor oferi prilejul unor discuții privind relațiile bilaterale, temele de actualitate ale agendei europene şi regionale, precum şi aspecte ale cooperării în cadrul UE și NATO.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.