Acasă Social Poliţia şi Jandarmeria pot amenda cu până la 20.000 de lei nerespectarea...

Poliţia şi Jandarmeria pot amenda cu până la 20.000 de lei nerespectarea însemnelor naționale

DISTRIBUIȚI

 170966 – 09012024 –    Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care este modificat articolul 20 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (nr. 75/1994).

Potrivit noilor completări, ”cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei prevăzute la art.1 alin. 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”.

În iunie 2023 au intrat în vigoare și completările privind  respectarea însemnelor naționale. Astfel, pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare. În locurile în care se arborează drapelul României pot fi arborate şi drapelul Uniunii Europene, şi cel al NATO. Pe toată durata intonării imnului naţional asistenţa va intona imnul sau va păstra tăcerea.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.