Acasă Economie România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru...

România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen

DISTRIBUIȚI
foto:energie.gov_.ro

 168067 – 21012024 – Aflat joi și vineri la Atena, unde are loc Reuniunea la Nivel Înalt pentru Conectivitate în Europa Centrală și de Est, ministrul Sebastian Burduja a semnat alături de Rumen Radev, ministrul Energiei din Bulgaria, și de Theodoros Skylakakis, ministrul Energiei și al Mediului din Grecia, Declarația de Intenție pentru Dezvoltarea unui Pilon pentru Energie Regenerabilă în Europa de Sud-Est între Republica Elenă, Republica Bulgară și România.

Această declarație transformă cele 3 țări într-un pol energetic regional, puternic, capabil să atragă finanțare europeană pentru proiecte energetice comune. Declarația are trei componente: (1) dezvoltarea în comun a proiectelor de energie eoliană pe mare, în Marea Neagră și în Marea Egee, inclusiv prin accesarea finanțării prin Facilitatea Europeană de Conectare; (2) stabilirea unui Centru regional pentru hidrogen regenerabil prin participarea autorităților, operatorilor sistemelor de transport și a industriei, accesând de asemenea finanțări prin Facilitatea Europeană de Conectare; și (3) dezvoltarea în comun a infrastructurilor trans-frontaliere de încărcare a vehiculelor electrice.

„Participarea noastră la acest forum important reprezintă un angajament clar al României față de securitatea energetică și sustenabilitatea regiunii noastre. Am subliniat în cadrul discuțiilor necesitatea urgentă de a reduce dependența de resursele energetice externe, în special în contextul agresiunii Federației Ruse în Ucraina. Eforturile noastre conjugate în diversificarea surselor de energie și consolidarea infrastructurii de interconectare demonstrează viziunea și determinarea noastră de a construi un viitor energetic mai sigur și mai verde

România este apreciată la cel mai înalt nivel, ca lider în sectorul energetic din Europa Centrală și de Sud-Est. Avem resursele, energia și determinarea necesare pentru a fi un furnizor esențial de securitate și prosperitate pentru întreaga regiune și suntem pregătiți să jucăm acest rol.

Declarația comună cu Grecia și Bulgaria este un demers în premieră. Că vorbim despre energia eoliană din Marea Neagră sau din Marea Adriatică, despre hidrogen, sau despre rețeaua de stații de încărcare a mașinilor electrice, avem obiective comune: să atragem investiții, să asigurăm o implementare accelerată a proiectelor și să ne transformăm economiile și societățile pentru un viitor mai sigur, mai prosper și mai verde,” a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

În cadrul Reuniunii de la Atena, Sebastian Burduja a avut și o întâlnire bilaterală cu Kadri Simson, comisarul european pentru Energie

Subiectele principale de discuție au fost îmbunătățirea securității energetice în regiune, creșterea numărului, calității și a impactului proiectelor comune în domeniul energiei regenerabile, integrarea gazelor cu emisii reduse de carbon precum hidrogenul și biometanul în amestecul energetic și consolidarea interconectărilor pentru rețeaua de transport de gaze naturale și energie electrică.

În cadrul Reuniunii ministrul Sebastian Burduja a avut și întâlniri bilaterale importante, cu Theodoros Skylakakis, gazda evenimentului, ministrul Energiei și Mediului din Republica Elenă, cu Dubravka Djedovic Handanovic, ministrul Mineritului și Energiei din Republica Serbia, cu Peter Szijjarto, ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului Internațional din Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.