Acasă Cultura/Media Romfilatelia: Păsări de iarnă acvatice

Romfilatelia: Păsări de iarnă acvatice

DISTRIBUIȚI

 167929 – 04012024  – Romfilatelia pune la dispoziția colecționarilor și a publicului larg, o nouă emisiune cu tematica Faună, sub titlul generic „Păsări de iarnă acvatice”, compusă din patru timbre, un plic „prima zi” și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat. Emisiunea va fi introdusă în circulație vineri, 5 ianuarie 2024.

Păsările de iarnă ale căror imagini sunt reproduse pe timbrele emisiunii fac parte, după clasificarea biologilor, din familia homeotermelor, ale cărei specii au posibilitatea de      a-și menține temperatura corpului constantă, indiferent de anotimp.

Ferestrașul mic (Mergellus albellus), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2 Lei, este o specie de păsări acvatice înrudite cu rațele, gâștele și lebedele.

În România, în perioada de pasaj și iernare, specia poate fi observată pe majoritatea lacurilor și râurilor mari, de la câmpie până în zona montană joasă.

Cufundarul mic (Gavia stellata), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 4 Lei, este o specie de pasăre de apă care trăiește și cuibărește în zonele de tundră, de coastă și în apropierea lacurilor din regiunile nordice ale Europei. Unele exemplare ajung și în România.

Rața fluierătoare (Mareca penelope), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 12 Lei, este o specie care cuibărește în Europa de Nord și Asia și migrează pentru iernare pe distanțe foarte mari. Specia poate apărea în România în timpul migrației, atât toamna, cât și primăvara.

Gâsca de semănătură (Anser fabalis), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 13 Lei, este o specie cu o distribuție largă în Eurasia, reproducându-se în nordul Europei, precum și în Siberia. În România este o specie rară.

Lebăda mică sau lebăda de tundră (Cygnus columbianus), este ilustrată pe plicul „prima zi” a emisiunii.

Emisiunea este disponibilă de vineri, 5 ianuarie 2024, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.