Acasă Social Educatie Galați și Cugir –  „Orașe care învață”

Galați și Cugir –  „Orașe care învață”

DISTRIBUIȚI
foto:cnr-unesco.ro

171278 – 15022024 – Municipiului Galați și orașul Cugir s-au alăturat Rețelei globale UNESCO a „Orașelor care învață” (UNESCO Global Network of Learning Cities – GNLC). Până de curând, singurul membru din România în această rețea era municipiul Reșița.

Cele două localități fac parte din cele 64 noi orașe din 35 țări care completează, începând din 14 februarie 2024, numărul membrilor rețelei, demonstrând un angajament deosebit în promovarea învățării pe tot parcursul vieții în comunitățile lor.

MAE a realizat demersuri active în direcția participării orașelor din Romania la rețeaua UNESCO a „Orașelor care învață”, promovând îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU în domeniul asigurării unei educații de calitate și a dezvoltării unor orașe şi comunități durabile.

„De-a lungul celor 68 de ani de apartenență la organizație, prezența românească în cadrul UNESCO a fost în continuă creștere și diversificare, iar aderarea localităților românești la aceste forme de colaborare internaţională demonstrează că țara noastră este un actor activ în peisajul contemporan al diplomației. În acest sens, subliniez și faptul că România deține în prezent președinția Rețelei responsabililor în domeniul diplomației științifice din ministerele afacerilor externe ale statelor membre din Uniunea Europeană”, a subliniat secretarul de stat MAE pentru relații interinstituționale, Janina Sitaru.

Rețeaua globală UNESCO a „Orașelor care învață” este o inițiativă care datează din anul 2015 cu scopul de promovare a schimbului de experiență și de cunoștințe între orașele angajate în susținerea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții. Odată cu adăugarea noilor membri în 2024, rețeaua cuprinde 356 de orașe din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.