Acasă Anchete Interne IGSU: 48 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

IGSU: 48 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

 168230 – 09022024 –  

În cursul zilei de ieri, echipajele operative au intervenit prompt la peste 1.600 de solicitări înregistrate la nivel național, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București–Ilfov și în județele Prahova, Mureș și Cluj.

Din totalul intervențiilor, o pondere de aproximativ 80% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.307 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

Concomitent cu aceste acțiuni, colegii noștri au gestionat 168 de misiuni în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce, echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea celor 136 de incendii înregistrate pe tot teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.

Din totalul incendiilor înregistrate, 96 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 935 ha de teren.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, o atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 10 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.

De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.