Acasă Economie Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 – în consultare publică

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 – în consultare publică

DISTRIBUIȚI

  171252 – 12022024 –  Primarul General, Nicuşor Dan, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024, pus în dezbaterea cetățenilor și a consilierilor generali.

Structurat pe domenii de activitate și pe proiecte, bugetul propus pentru 2024 prefigurează principalele direcții și activități spre care se vor îndrepta investițiile orașului.

Primarul General al Capitalei este nemulțumit de reducerea bugetului prin direcționarea, către județul Ilfov, prin bugetul național, a 3% din veniturile estimare că vor fi încasate în acest an din venitul global în București: „Din păcate, în acest an, avem mai puţini bani decât anul trecut pentru că Guvernul, cu girul Parlamentului, a decis să reducă de la 50% la 47% cota care ni se cuvine din impozitele pe salariile bucureştenilor”.

Nicușor Dan a anunțat intenția de a continua investițiile în termoficare. ”În 2023 am reușit să schimbăm 50 km de rețea principală, iar anul acesta țintim 70 de km. Avem fondurile europene, fondurile de la Ministerul Dezvoltării, dar și bani de la bugetul local”. De asemenea, a anunțat că pentru zonele unde sunt probleme cu apa caldă și căldura vir fi cumpărate 20 de minicentrale.

În ceea ce privește infrastructura, se preconizează reabilitarea a 50 de km linie de tramvai cu finanțare de la bugetul local, fonduri europene, dar și din împrumuturi. Rețeaua de tramvai a Capitalei va fi extinsă pe zona Inelului Median (Piața Unirii), la Băneasa și pe București-Târgoviște.

”Avem bani în buget, pe care o să îi decontăm pe fonduri europene, pentru cele 100 de tramvaie – dintre care 72 circulă deja prin oraș – pentru cele 100 de troleibuze care au început să fie livrate, plus alte 22 de troleibuze pentru care avem bani prin PNRR.

Am pus bani și pentru plata ratelor la autobuzele Otokar, mai avem de plătit 15 rate din autobuzele cumpărate de administrația precedentă și neplătite.

Am deschis linie bugetară pentru achiziția a 250 de noi tramvaie, o achiziție foarte consistentă, de ordinul a 800 de milioane de euro, pentru care vom depune, de asemenea, o aplicație în cadrul Programului Operațional Regional.

Semaforizarea inteligentă va fi finanțată din PNRR, cu cofinanțare de la bugetul local, iar contractul va fi semnat după aprobarea bugetului. Au fost alocați bani și pentru reparații de străzi, trotuare, marcaje rutiere și semafoare, dar și semaforizarea unor noi intersecții. În acest an va fi terminată reparația Podului Grant.

Alte proiecte pentru 2024 vizează înlocuirea a 30 de locuri de joacă în parcurile administrate de municipalitate, repararea sistemului de irigații din Cișmigiu, Herăstrău și Izvor și realizarea unui nou sistem de irigații în Parcul Carol.

În Parcul Circului este prevăzută construirea unui puț de mare adâncime, care să rezolve problema alimentării cu apă.

Bugetul Capitalei are alocate și sume pentru reparația aleilor din parcurile bucureștene, a Podului din Parcul Tineretului, a malurilor de lac din Herăstrău și terminarea cuvei Lacului Mare din Cișmigiu.

La capitolul sănătate, municipalitatea va investi în crearea Băncii de țesuturi din interiorul Spitalului Colentina, finalizarea lucrărilor la Spitalul Foișor. Din fonduri europene vor fi investiții în refacerea sistemelor electrice, de detecție a incendiilor și sistemelor de fluide în mai multe spitale.

”Tot pe fonduri europene vom construi corpuri de clădire cu funcțiune de ambulatoriu la mai multe spitale, un corp nou de terapie intensivă pentru neonatologie la Filantropia și vom face lucrările necesare pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale”, a mai anunțat primarul general al Capitalei, care a mai afirmat că așteaptă ca Ministerul Sănătății să găsească o soluție pentru relocarea unei parți din maternitatea Bucur, astfel încât aceasta să poată fi consolidată.

În ceea ce privește Planul Urbanistic General, Nicușor Dan a anunțat că studiile pe baza cărora va fi elaborat sunt făcute și că urmează întocmirea Regulamentului și a Planșei de reglementări urbanistice, astfel încât în acest an PUG-ul să fie finalizat.

Prin buget, au fost alocate fonduri pentru Baza de Date Urbane și că informațiile despre rețele, școli, drumuri, proprietăți, regulamente de urbanism și trafic vor fi accesibile în sistem GIS.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, aflat în prezent în consultare publică, va fi finalizat și, pe baza acestuia, va exista un Model de transport care va permite evaluări asupra diferitelor investiții.

Fostul sediu al Primăriei Sectorului 5 va fi folosit de  Primăriei Capitalei, care își va reloca o parte din activitățile pentru care în prezent municipalitatea plătește chirie.

În luna martie vor începe lucrările de punere în siguranță la Hanul Solacolu, iar pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic pentru care documentațiile sunt gata au fost prevăzute sume consistente.

”Vom finaliza anul acesta Lapidariumul de la Palatul Mogoșoaia și Banca de Alimente, de asemenea un proiect început acum 10 ani și care va fi și sediul Direcției Generale de Asistență Socială. Şi, în sfârşit, avem toate documentaţiile şi fonduri pentru Podul Calicilor şi pietonalul de lângă Dâmboviţa, de la Piaţa Unirii la Izvor”, a mai anunțat Nicușor Dan.

Municipalitatea va aloca 1 milion de lei pentru teste antidrog, care vor fi folosite de Poliţia naţională şi locală și va continua programul de sterilizare atât pentru câini, cât şi pentru pisici.

La capitolul educație și sport este prevăzută începerea lucrărilor la Flamaropol, realizarea documentaţiei pentru două noi săli de sport (în zona Arena Naţională şi în zona Pantelimon).

Pentru extinderea programului de sport în școală în bugetul din acest an sunt propuse 20 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.