Acasă Economie Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate

Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate

DISTRIBUIȚI

 168433 – 02032024 –  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis spre publicare, la Monitorul Oficial, Ghidul  de finanțare pentru Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate. Acesta are un buget de 1,5 miliarde de lei  și finanțează proiectele ce vizează protecţia resurselor de apă, sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate menajere. Sesiunea de finanțare va începe la 30 de zile de la publicare.

Scopul programului, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu, este acela de a proteja şi îmbunătăţi calitatea mediului înconjurător, precum și creşterea numărului de persoane racordate/branșate la o reţea de canalizare/alimentare cu apă.

„Așa cum anunțam zilele trecute, am ajuns în momentul în care investim în extinderea sistemelor de apă și canalizare. Astăzi, am trimis la Monitorul Oficial, Ghidul de finanțare pentru Programul Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate, urmând ca sesiunea de finanțare să înceapă în termen de 30 de zile de la publicare. Obiectivul general al acestor investiții este creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare, ceea ce, cu siguranță, va duce  la o protecție mai bună a mediului înconjurător, respectiv o îmbunătățire a calității vieții și a sănătății cetățenilor. Pentru programul de apă canal, ne propunem să finanțăm sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare pentru care am alocat 1,5 miliarde lei”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.  

Programul are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, pe regiuni, după cum urmează:

  • Regiunea Bucureşti-Ilfov;
  • Regiunea NE – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
  • Regiunea SE – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea;
  • Regiunea SM – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;
  • Regiunea SV – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;
  • Regiunea V – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;
  • Regiunea NV – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş;
  • Regiunea C – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Solicitanții eligibili în cadrul programului sunt:

–  unitățile administrativ-teritoriale la nivel de comună, oraș, municipiu, județ;

– subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București;

– asocierile fără personalitate juridică, încheiate între solicitanții din cadrul aceleiași regiuni.  

Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Astfel, se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale din care face parte solicitantul:

  • 12 milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori;
  • 20 de milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație cuprinsă între 5.001– 10.000 de locuitori;
  • 30 de milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori.

Înscrierea în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

Tipurile de investiții vizează: înființarea sistemelor de alimentare cu apă; înființarea sistemelor de canalizare; extinderea sistemelor de alimentare cu apă existente; extinderea sistemelor de canalizare existente; modernizarea sistemelor de alimentare cu apă existente; modernizarea sistemelor de canalizare existente.

Obiectivele acestui program sunt: reducerea şi limitarea impactului negativ asupra mediului, cauzat de evacuările de ape uzate; efectuarea investiţiilor necesare înființării de sisteme de alimentare cu apă și/sau canalizare, extindere a sistemelor de alimentare cu apă și/sau canalizare existente, modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și/sau canalizare existente, care vor contribui la îmbunătăţirea protecţiei mediului, protejarea populaţiei de efectele negative ale apelor uzate asupra sănătăţii omului şi mediului prin asigurarea de reţele de canalizare şi staţii de epurare şi asigurarea alimentării cu apă potabilă.

Prin implementarea acestui program, România va realiza obligaţiile pe care şi le-a asumat în ceea ce privește epurarea apelor uzate, transpuse în legislaţia naţională prin HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.