Acasă Politic Întrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu președintele Adunării Parlamentare a OSCE,...

Întrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Pia Kauma

DISTRIBUIȚI

 171896 – 19042024 – Secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca a avut joi, 18 aprilie 2024, o întrevedere cu Pia Kauma, președintele Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), care a fost însoțită de Gustavo Pallares, Secretar general adjunct al Adunării Parlamentare a organizației.

Principala temă de discuție a fost pregătirea Sesiunii anuale a Adunării Parlamentare a  OSCE, care va avea loc în România, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2024.

Secretarul de stat Ana Tinca a salutat organizarea sesiunii anuale a AP OSCE la București, la peste 20 de ani de la găzduirea de către România a unei reuniuni în acest format, și a subliniat rolul Adunării Parlamentare ca important for de dialog pe temele actuale din spațiul geografic al organizației. A evocat, totodată, contextul de securitate extrem de dificil în care va avea loc reuniunea, care are consecințe inclusiv asupra funcționării OSCE, atât la nivel guvernamental, cât și parlamentar.

De asemenea, oficialul român a reiterat condamnarea fermă de către România a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, subliniind că aceasta contravine flagrant principiilor și normelor fundamentale ale OSCE. În context, a salutat vizita pe care președintele AP OSCE a efectuat-o recent la Kiev, precum și atenția constantă a forului față de implicațiile multiple ale agresiunii ruse asupra Ucrainei, inclusiv situația copiilor ucraineni din teritoriile ocupate temporar.

Secretarul de stat Ana Tinca a menționat efectele acestui conflict asupra vecinilor Ucrainei, cu accent pe situația Republicii Moldova, sprijinită de România și de alte state pentru a face față provocărilor și amenințărilor accentuate în contextul războiului în derulare în imediata sa apropiere. A subliniat, de asemenea, importanța menținerii în atenția OSCE a conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre și a efectelor acestora la nivel regional.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.