Acasă Politic Marcel Ciolacu : România mizează în continuare pe susținerea Germaniei pentru aderarea...

Marcel Ciolacu : România mizează în continuare pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

DISTRIBUIȚI
foto:gov.ro

171759 – 06042024 –Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întrevedere, la Palatul Victoria, cu cancelarul federal german, Olaf Scholz, aflat în vizită în România.

Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale, cooperarea în plan economic și de securitate, aderarea completă a României la Schengen, precum și teme de interes european, în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European.
Premierul Marcel Ciolacu i-a mulțumit omologului din Germania pentru sprijinul țării sale și al său personal pentru aderarea României la Schengen, proces pentru a cărui finalizare țara noastră mizează, în continuare, pe sprijinul Germaniei, astfel încât să fie eliminate cât mai curând și controalele la frontierele terestre.
Ambii înalți oficiali au apreciat, totodată, nivelul excelent al dialogului politic bilateral și al cooperării economice, Germania fiind cel mai important partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească.

 ”Un obiectiv important al Guvernului este să stimulăm investițiile, folosind toate oportunitățile pe care România le are inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Interesul de până acum al investitorilor germani pentru România este încurajator și, în mod cert, deschide noi perspective importante de a coopera în domenii de referință pentru transformarea economiei românești, începând cu proiecte în infrastructura de transport și cea energetică, digitalizare, energie verde, industria de apărare și multe altele”, a declarat șeful Executivului român.
Premierul Marcel Ciolacu și omologul său german, Olaf Scholz, au abordat, de asemenea, teme majore de interes pentru cetățenii Uniunii Europene care trebuie să se reflecte pe agenda noului Parlament European ce va fi ales în luna iunie a.c., având în vedere amenințările de securitate generate de agresiunea rusă asupra Ucrainei chiar lângă frontierele europene, perspectivele de extindere a Uniunii Europene, dar și provocările legate de fenomenul migrației, atingerea obiectivelor în materie de tranziție verde și cea digitală și consolidarea pieței interne europene. Pentru toate acestea și pentru apărarea valorilor democratice care stau la baza întregii construcții europene, este nevoie de unitate, coeziune, solidaritate și echilibru, au fost de acord ambii oficiali.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.